Scandal la Survivor România: Alexandra Stan, la cuțite cu o altă vedetă

Sursa foto. EVZ

De această dată se încing spiritele la Survivor România, iar protagoniștii noului scandal sunt Alexandra Stan și Culiță Sterp.

Un nou scandal prinde contur la Survivor România, de această dată protagoniștii fiind Alexandra Stan și Culiță Sterp.

Se pare că cele două vedete au avut ceva de împărțit  în urma unei probe.

De așteptat ar fi fost ca toată lumea să se înțeleagă din moment ce Faimoșii câștigaseră jocul pentru imunitate. Dar, din păcate, nu a fost așa.

Scandalul a izbucnit sâmbătă seară între cei doi și a avut un final foarte abrupt.

Scandal la Survivor România: Alexandra Stan renunță la echipă?

Contrar a ceea ce declara la intrarea în competiție, Alexandra Stana  reușit să-și dezamăgească colegii în repetate rânduri.

La începutul emisiunii, cântăreața a declarat că scopul ei este să-și depășească orice limită. Nu s-a întâmplat așa, frica primând peste dorința ei de a învinge.

Cu o diferență serioasă de scor, Faimoșii câștigă imunitatea în fața Războinicilor. 10 la 4 s-a terminat runda.

Tot scandalul a pornit, de fapt, de la Simona. Concurenta a vrut să „facă mișto” de adversarii săi și nu a durat prea mult până să înceapă cearta.

„Simona: Simt că pot să joc, pentru că eu ieri m-am accidentat la traseu, la începutul traseului, dar, spre diferență de alții care se accidentează la începutul traseului și fac un teatru din asta ca să se oprească jocul…

Culiță Serp: Adică dai în Alexandra Stan cum ar veni, nu?

Simona: Nu, nu dau în Alexandra Stan. Când s-a prefăcut ea?

Alexandra Stan : Când m-am prefăcut eu, Culiță? Bă, frate, ce aveti cu mine?! Pe bune.

Culiță Sterp : Tu ai zis să se oprească jocul, nu te mai enerva. Ai zis acolo, sus: „opriți. opriți, stop”!

Alexandra Stan: Am zis fără să mă accidentez.

Culiță Sterp: Aaa… ai zis fără să te accidentezi! Mai rău!

Culiță Sterp: Păi tu ai zis să se oprească jocul.

Alexandra Stan: Eu nu mai fac parte din echipa asta!”, a fost dialogul dintre cei trei concurenți, conform Cancan.