Fostul selecţioner Anghel Iordănescu consideră drept o prostie afirmaţia altui fost selecţioner, Mircea Lucescu, care a spus că şi l-ar dori pe Marco Rossi, antrenorul Ungariei, la naţionala României. Rossi a fost elevul lui Lucescu la Brescia, la începutul anilor 90.
Întrebat cum comentează "speranţa" lui Mircea Lucescu, ca echipa României să fie antrenată de italianul Marco Rossi, Iordănescu a răspuns: "Cea mai mare prostie pe care o putea spune Mircea Lucescu. Şi chiar nu mă aşteptam la el să facă o asemenea afirmaţie. Ce poate să garanteze antrenorul actual al Ungariei că va reuşi să facă cu naţionala... Cum poate să garanteze că va reuşi ce a făcut acolo? Şi a mai fost o greşeală atunci când a fost adus Daum.
Şi cred că a fost cea mai mare greşeală pe care a făcut-o federaţia la momentul respectiv. În primul rând, nu cred că Mircea Lucescu a făcut această afirmaţie decât din punct de vedere al relaţiei pe care o are cu respectivul selecţioner. Deocamdată, eu cred că fotbalul românesc are nevoie, cel puţin încă o perioadă, de un selecţioner valoros, cu experienţă, dar român, care cunoaşte foarte bine competiţia noastră internă, jucătorii noştri, specificul, tradiţia, care a fost implicat şi a avut performanţe în fotbalul românesc.
Ştiu că o să fie interpretată afirmaţia mea acum, dar nu care cumva să se înţeleagă că nu-l susţin pe Mirel Radoi sau că cer schimbarea lui Mirel Rădoi. Nu cred că este o soluţie Rossi, cum nu a fost o soluţie Daum şi a fost o mare greşeală. Am pierdut mai mult de un an şi jumătate cu mister Daum, care ne-a promis că atacă şi când are mingea şi când nu o are. Probabil ataca el".
Cine sunt preferații lui Anghel Iordănescu
Iordănescu i-a enumerat ca posibili selecţioneri ai României pe Gheorghe Hagi, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu şi Cosmin Olăroiu.
"Faptul că ne permitem să ţinem antrenori de valoare pe tuşă, zic eu că este prea mult, că nu este firesc, că nu este normal",a adăugat el la Digi Sport.
Iordănescu a recaţionat astfel după ce Mircea Lucescu a declarat că l-ar dori pe Rossi cândva la naţional României.
"Mi-ar plăcea să-l văd într-o zi la naţionala României", a spus Lucescu, întrebat fiind ce părere are de selecţionerul Ungariei.
În vârstă de 56 de ani, Rossi, fost fundaş la formaţii ca Brescia, Sampdoria, Eintracht Frankfurt, Piacenza, printre altele, are o experienţă de antrenor la nivel de echipe mici în Italia. În Ungaria, el a condus pe Honved Budapesta, iar în Slovacia pe Dunajska Streda, înainte de a prelua naţionala Ungariei, în iunie 2018, în locul belgianului Georges Leekens. Rossi a reuşit să califice naţionala din ţara vecină la Euro-2020 din Liga Europa.