O ediție a emisiunii “Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR, a stârnit o controversă în rândul jurnaliștilor și „istoricilor”. Episodul “Femei în Securitate.

Raport asupra banalității răului” a ajuns subiect de discuție și la Consiliul Național al Audiovizualului, motivul fiind că emisiunea ar fi prezentat doar punctul de vedere al angajaților Securității. Dar, cu ce a deranjat atât de tare această emisiune încât să se recurgă la atacuri la persoană ?

Reportajul făcut de TVR

În urma difuzării acestei emisiuni, pe 25 iulie, Andreea Pavel, jurnalist la G4Media, a publicat un articol în care își expunea punctul de vedere privind informațiile transmise de TVR, considerând că felul în care a fost construit reportajul a fost o metodă prin care să fie „spălată” imaginea Securității. “Pe tot parcursul emisiunii, nu se vorbește direct, asumat și ferm despre crimele și torturile îngrozitoare ale Securității, iar singurele “drepturi la replică” cu privire la faptele abominabile ale sistemului sunt niște fragmente de text dintr-un cercetător CNSAS care nu sunt redate audio, ci doar afișate câteva secunde pe fundal.”

Ce conține reportajul ? Mărturia mai multor femei, care au fost recrutate de Departamentul Securității Statului, privind modul în care era efectuată munca de informații în timpul anilor 1980. Evident, prin prisma faptului că înainte de a fi ofițeri de Securitate erau oameni, mărturia acestor femei este subiectivă, experiențele povestite fiind trecute prin propriul filtru al gândirii.

Cu toate acestea, mărturia uneia dintre femei scoate la iveală un tipar de gândire care se regăsește și în zilele noastre, și anume motivația de a alege un loc de muncă care îți oferă, în primul rând, o stabilitate financiară. “Nu neapărat un venit extraordinar. Nu era foarte mare, dar era un venit stabil. Instituția era recunoscută ca o instituție solidă și cu responsabilități în societate. Erai respectat ca ofițer de Securitate. Din toate punctele de vedere”, declara un fost ofițer de Securitate.

Într-adevăr, pe parcursul celor 48 de minute, așa cum și jurnalistul G4Media a remarcat, nu sunt “menționate crimele sau actele de tortură comise de Securitate asupra oamenilor care refuzau să colaboreze cu sistemul sau care erau disidenți, ori erau considerați periculoși sau trădători față de sistemul comunist”, dar asta nu înseamnă neapărat că a existat un plan bine structurat prin care echipa de la TVR a încercat să ascundă o parte din istorie, ci pur și simplu, angrenajul în care acestei femei și-au desfășurat activitatea zilnică este atât de dificil de înlăturat, încât este imposibil să determini răspunsuri obiective, chiar dacă există un „scop nobil”, și anume adevărul istoric.

Modul în care au expus niște fapte femeile care au lucrat cu Securitatea nu este de apărat, dar nici de condamnat, tocmai datorită faptului că odată prins în această horă, este greu să mai ieși din ea. Așa cum circulă și vorba populară “Din Sistem ieși doar cu picioarele înainte”. În schimb, controversat consider modul în care a reacționat Mădălin Hodor la articolul jurnalistului G4Media.

O reacție extremă

Nu întâmplător am pus ghilimelele atunci când m-am referit la istoricii implicați în această controversă, pentru că, din păcate, de această dată, Mădălin Hodor s-a îndepărtat foarte mult de un principiu care stă la baza istoriei, și anume obiectivitatea. Mesajul transmis de către acesta pe Facebook, în care, înainte de a vedea situația într-un mod obiectiv, așa cum ar fi făcut orice istoric sau cercetător în domeniu, a fost construit luând apărarea echipei de la TVR care se ocupă de mulți ani de această serie de emisiuni, echipă pe care, așa cum a spus și Domnia Sa, o cunoaște, ajutând chiar și la unele documentare.

Un istoric nu ar fi trebuit să procedeze așa cum a făcut Domnia Sa. Nu spun că ar fi trebuit să explice pe contul său de Facebook care este adevărul istoric, dar cu siguranță, susținând că este “istoric, nu lăutar”, poate nu ar fi trebuit să își piardă minutele relevante care ar fi putut fi folosite în cercetarea istorică, explicând cum articolul scris de jurnalistul G4Media este o capcană a Securității. Dar, poate nici el nu este de condamnat, pentru că înainte de a fi istoric, este și el om, iar subiectivitatea nu a întârziat să apară nici în cazul Domniei Sale.

Este păcat că o persoană ca dânsul, care a avut privilegiul de a cerceta, timp de mii, poate chiar chiar zeci de mii de ore, dosarele care se regăsesc în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să reacționeze contrar unui istoric, și anume să pună înaintea cercetării, concluzia referitoare la un anumit subiect. Cuvintele folosite de acesta precum “găini bete, mizerie, lăutărisme istorice, etc” nu ar avea ce să caute în vocabularul unui istoric care încearcă să înțeleagă evenimentele trecute.

În schimb, Mădălin Hodor are dreptate cu un lucru. “De asemenea, mă gândesc că foarte mulți s-au simțit atinși când una dintre fostele securiste intervievate au spus că Securitatea nu a lucrat singură. Vai ! Dar noi vrem să stabilim că numai Securitatea a făcut rău în comunism ! Noi, informatorii și colaboratorii ei, activiștii de partid, procurorii și judecătorii, milițienii, directorii de instituții, etc, noi nu am avut nimic de-a face. Am fost toți forțați de Securitate.” Într-adevăr, Securitatea poate nu ar fi reușit să creeze acel sistem puternic și neînfricat de care toată lumea se temea atâta timp cât nu ar fi avut sprijinul celor care colaborau cu această instituție. Așa cum a spus și una dintre “securiste” în materialul publicat de TVR, “era o instituție solidă”.

Moștenirea Securității

În schimb, o idee care pare că se sedimentează și mai mult în mentalul colectiv este că trebuie să fie judecată, denigrată și eliminată definitiv orice autoritate a statului. Să fie oare decizia corectă ? Propaganda construită în jurul tuturor sistemelor de forță care nu apară populația, ci din contră, lucrează împotriva ei, a reușit să construiască la nivel colectiv o lipsă totală de încredere în autoritățile statului.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul serviciilor de informații. Serviciul Român de Informații, succesorul Departamentului Securității Statului, este pătat de ororile comise de predecesorul său. Să nu mai vorbim despre oamenii care lucrează în acest domeniu de activitate. A fi „securist” a devenit chiar mai grav decât a fi criminal sau pedofil. Poate va mai dura până când societatea va înțelege că nici o țară nu poate exista dacă nu are un sistem de informații care lucrează pentru apărarea ei.

Înainte de a-i oferi posibilitatea lui Mădălin Hodor de a-mi spune că sunt „omul Securiștilor” și că sunt „în același autobuz cu securiștii”, aș vrea să îl întreb care consideră că sunt motivele pentru care Securitatea a ajuns să recurgă la teroarea exercitată asupra oamenilor ? Dorința de putere nu este un răspuns istoric.