Scandal în Poliţia Română! Nu şi-au declarat veniturile din jocuri de noroc. ANI a sesizat Parchetul ICCJ

Scandal în Poliţia Română! Nu şi-au declarat veniturile din jocuri de noroc. ANI a sesizat Parchetul ICCJSursa: Dreamstime.com

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a acuzat mai mulți funcţionari publici din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române de faptul că nu și-au declarat veniturile obţinute, cu precădere cele din activități ce implică jocuri de noroc. Mai mult, ANI a sesizat Parchetul Curţii Supreme, acuzând săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Gheorghe Mihai Marius, funcţionarul public cu statut special în Inspectoratul General al Poliţiei Române, este acuzat de nedeclararea veniturilor (în perioada exercitării funcţiei publice) rezultate din premii şi jocuri de noroc în valoare de 4.446 de lei, dar și a veniturilor obținute din activităţi independente, în valoare de 2.192 de lei, cât și bunuri imobile (un apartament, un autovehicul şi datoriile - un credit bancar de 271.414 lei).

ANI pune tunurile pe angajații din Poliția Română

Un alt funcţionar public, cu statut special în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, pe nume Berechet Nicoale Cristian, este acuzat de nedeclararea veniturilor primite de pe urma câștigării unor premii și jocuri de noroc, fiind vorba de 20.528 Lei, conform unui comunicat ANI.

Nici Rodina Felician, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin nu și-a declarat veniturile obținute din jocuri de noroc, fiind vorba despre suma de 14.714 de lei.

Cismaru Nicolae, un fost funcţionar public cu statut special în Poliţia Transporturi Feroviare Curtici, nu a depus o declarație de avere privind veniturile obținute din profesii libere şi comerciale, însumând 55.460 de lei ei, bani proveniți din dividende în valoare de 4.246 de lei şi din jocuri de noroc în valoare de 106 lei, conform Adevarul.ro.

Lovitură de teatru la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc

Președintele instituției, Tudor Simota, a fost schimbat la doar câteva zile după numirea sa în funcție. Decizia a fost luată de premierul Nicolae Ciucă, care l-a înlocuit cu Mihai Silviu Pocora, a cărui numire a fost publicată în Monitorul Oficial. Până să-l înlocuiască pe Tudor Simota, acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al Oficiului.

La numai trei zile după ce a fost instalat în funcție de premierul Nicolae Ciucă, joi, 16 iunie, Tudor Simota a fost eliberat din funcţia de președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). S-a întâmplat în prima zi a săptămânii următoare, iar locul său a fost luat de vicepreşedintele instituției, Mihail-Silviu Pocora. În urma revocării din funcție,Tudor Simota a revenit pe postul de execuţie, de director general al instituţiei, pe care l-a deținut înainte de numire.

Lipsă de independență a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc

Tudor Simota a fost numit în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, cu rang de secretar de stat, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă. Documentul a fost publicat tot joi, 16 iunie, în Monitorul Oficial. Propunerea a venit în coaliția de guvernare, după ce liderii PSD, PNL și UDMR au decis să demită fosta conducere a Oficiului.

Trebuie spus că această funcție, de președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, este una politică, iar cel care o ocupă este desemnat de unul dintre partidele aflate la putere.

Schimbările din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc au legătură cu decizia coaliției de guvernare de a impune o impozitare cu 40% a jocurilor de noroc. O astfel de măsură este dorită pentru a suplimenta veniturile de la bugetul de stat.