Scandal în PNL. STENOGRAME: "Le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă"
- Luana Matei
- 9 mai 2015, 18:45
Liderii vechiului PNL merg prin județe pentru a le transmite membrilor de partid că trebuie să-i înlăture pe democrat-liberali, de ajutorul cărora nu mai au nevoie, mesajul fiind transmis de senatorul Teodor Atanasiu și președintele CJ Ilfov, Marian Petrache.
Potrivit unor stenograme publicate de stiripesurse.ro, la o întâlnire a vechilor liberali din județul Bistrița, mesajul a fost transmis de cei doi lideri chiar în prezența Alinei Gorghiu, co-președinte al noului PNL.
Vă prezentăm stenogramele cu mesajul trasmis de Teodor Atanasiu, senator și vicepreședinte al PNL:
"Noi fara PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e un puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm.
Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că . Vă dau în scris că nu o să-l aibă!
(rasete)
Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot.
Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost și va fi al nostru.
Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s proști. O sa conviețuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!".