Editura Evenimentul si Capital

SATELIT JAPONEZ, recent LANSAT pe ORBITĂ, va DECLANȘA o ploaie de ”STELE CĂZĂTOARE”

Autor: | | 0 Comentarii | 237 Vizualizari

O rachetă japoneză de mici dimensiuni a plasat vineri pe orbită şapte mini-sateliţi, unul dintre aceştia destinat lansării unei ploi artificiale de meteoriţi, similare unui foc de artificii spaţial.

Ideea acestui spectacol ceresc inedit aparţine unei mici companii înfiinţate recent la Tokyo, care a pus la punct un dispozitiv generator de meteoriţi artificiali. Mecanismul, transportat în spaţiu la bordul lansatorului Epsilon-4, este programat să elibereze 400 de bile minuscule, care vor străluci traversând atmosfera, deasupra Hiroshimei, la începutul anului viitor. Racheta, lansată vineri dimineaţă de la centrul spaţial Uchinoura, are la bord un număr total de şapte nanosateliţi, cu diverse tehnologii ''inovatoare'', potrivit Nobuyoshi Fujimoto, purtătorul de cuvânt al Agenţiei spaţiale japoneze (JAXA). Sateliţii au fost plasaţi pe orbită, un succes deloc neglijabil pentru misiunea Epsilon. "Am fost foarte emoţionat, nu mai am cuvinte", a declarat pentru agenţia de presă japoneză Jiji preşedinta companiei ALE, Lena Okajima, iniţiatoarea proiectului ploii de meteoriţi artificiali, care urmează să fie repetat de 20 până la 30 de ori. Satelitul aparţinând companiei ALE, care gravitează pe o orbită la 500 de km deasupra Pământului, va coborî progresiv până la 400 de km în cursul anului viitor. Un alt satelit ar trebui să i se alăture în câteva luni. ALE spune că poate simula ploi de meteoriţi artificiali oriunde în lume, folosind o tehnologie pe care o cunosc doar ei. Stelele (de diferite culori) ar trebui să strălucească timp de câteva secunde înainte să ardă în totalitate. Dacă totul merge conform planului, iar cerul este senin, evenimentul din 2020 ar putea fi admirat de milioane de persoane, inclusiv de cei din zone urbane unde există o puternică poluare luminoasă, aşa cum este Tokyo, au mai precizat reprezentanţii companiei.

Denise Rifai de la Realitatea, replica dura pentru Liviu Dragnea: Haideti la baie sa-mi aratati...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 21:04 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 21:03 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 20:53 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 20:05 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news