Șase pași simpli ca să ajungi la sânii vedetelor. Rețeta „doctorului” Matteo Politi

Șase pași simpli ca să ajungi la sânii vedetelor. Rețeta „doctorului” Matteo Politi

De teamă să nu se afle despre condamnarea din Italia, Matteo s-a dus la un notar și a declarat că va folosi numele de Matthew Mode. Atestatul primit de italian de la Ministerul Educației spune că nu îl poate folosi pentru a practica medicina

Reținerea italianului Matteo Politi, alias Matthew Mode, audierea sa la Secția 4 Poliție și apariția primelor probe strânse împotriva sa descriu un traseu cel puțin ciudat urmat de acest individ pentru a se putea prezenta în București drept medic estetician. În acest traseu sinuos, două instituții importante sunt acum târâte în scandal, ministerele Educației și Sănătății, dar adevăratele victime sunt pacienții tratați de un personaj care nu se poate numi „medic”, din punct de vedere legal.

Drumul spre primele consultații

După ce a fost condamnat în țara de baștină pentru practicarea medicinei fără drept, Matteo Politi a ajuns în Anglia. În 2013, pe 23 octombrie, a obținut o diplomă de la Facultatea de Medicină a Universității din Priștina. Instituția – urmează ca autoritățile din România să stabilească dacă este vorba de o școală recunoscută – se mută în zona sârbă, la Moravița.

Acesta ar fi primul „pas” făcut de Politi pentru a se putea prezenta ca medic.

În luna ianuarie a anului trecut, un prieten italian, Michele, stomatolog, îl invită în România, unde respectivul are o clinică, știind că Politi își dorea să facă aici „afaceri”.

Al doilea „pas” îl face pe 12 ianuarie 2018, când încheie un contract de colaborare cu o firmă privată. Al treilea urmează și el foarte rapid, încheierea unei polițe de malpraxis. Interesant este faptul că tot din această perioadă, potrivit colegilor de la ziarul Libertatea, el deja dădea consultații la o clinică bucureșteană.

Aici trebuie spuse câteva lucruri. Va fi cercetată autenticitatea diplomei universitare prezentată de Matteo Politi și, dacă este reală, se va verifica în Republica Serbia dacă la dosarul italianului sunt toate documentele, existând informația din Italia că, în 2010, el nu avea decât 8 clase.

 

Penultimul pas

Pasul al patrulea este depunerea dosarului pentru recunoașterea diplomei universitare de către Ministerul Educației, lucru pe care îl face pe 22 martie 2018. Potrivit plângerii depuse de Direcția de Sănătate Publică după izbucnirea scandalului în presă, el mandatează pe Laura Feldrihan să îi obțină codul de parafă, și o „înarmează” și cu dovada depunerii dosarului la Educație. Pe 23 martie, DSP îi dă codul și își poate lua parafă.

Acesta e pasul al cincilea. Drumul nu se termină aici. Pe 11 aprilie, Ministerul Educației îi recunoaște diploma, dar cu multe restricții. Recunoașterea a fost făcută la cererea unei firme private, pentru a îl angaja pe Politi pe o funcție de conducere. În atestatul semnat de directorul Gianina Chirazi, în baza raportului făcut de inspectorul Adrian Iordache, se spune clar: „Acest atestat nu poate fi utilizat pentru exercitarea profesiei de medic și nu este valabil în scopuri academice, pentru continuarea studiilor”. Și mai e o mențiune interesantă: „Titularul documentelor de studii depuse pentru recunoaștere își asumă răspunderea cu privire la autenticitatea lor.”

Ministrul Ecaterina Andronescu – întrebată despre acest caz, deși la data emiterii atestatului ministru era Valentin Popa - a spus că persoanele care au semnat sunt oameni serioși, responsabili.

Ultimul pas: notarul

Marea problemă a lui Matteo Politi era faptul că dacă se prezenta cu numele său, orice pacient putea da o căutare pe net și ar fi descoperit știrile din Italia despre dosarul în care fusese condamnat. Matteo a găsit o soluție: o declarație notarială prin care spune că de acum încolo (declarația a fost dată în aprilie 2018) va folosi în domeniul medical numele de „Matthew Mode”. Acesta a fost al șaselea și ultimul pas înainte de a se putea prezenta „doctorul Matthew Mode”.

La audiere, Politi a invocat Legea 95/2006, în care se spune că nu ar fi avut nevoie de recunoașterea Colegiului Medicilor, pentru că el practica doar ocazional acte medicale. Evident această declarație intră în contradicție cu faptul că și-a deschis o firmă, MH Medical Team, cu închirierea unor spații pentru a deschide cabinete sau cu informația că a semnat un contract de colaborare cu o clinică.

Toate aceste declarații sau probele depuse de Politi în apărarea sa vor fi verificate de polițiști și procurori.

 

Laura Feldrihan s-a ocupat și de actele MH Medical Team

Italianul Matteo Politi și-a înregistrat firma la cabinetul avocatei Raluca Trica, însă a făcut-o tot prin intermediul Laurei Feldrihan, cea care l-a ajutat să obțină și parafa de medic. Contactată de RVZ, avocata Raluca Trica a declarat că medicul Italian are sediul social înregistrat la cabinetul ei de avocatură, unul dintre colaboratori ocupându-se efectiv de întocmirea actelor. Tot de la colaborator, avocata a aflat că Laura Feldrihan i-a cerut să înregistreze sediul social al firmei MH Medical Team la adresa ei. „Nu am nicio treabă cu ăsta, nici nu-l cunosc. Nu l-am văzut în viața mea. Are sediul la mine pentru că eu am niște colaboratori care fac societăți și le mai dau sedii la mine. A trimis contractul, am verificat, e semnat de el personal. Eu, ca avocat, am dreptul să fac sedii legale pentru un an de zile, fără desfășurare de activitate. E un sediu legal fără activitate, pentru SRL. Din ce știu de la colaboratorul meu cu care am discutat, (n.r. – Matteo Politi) e venit printr-o altă doamnă avocat, Laura nu-știu-cum”, a declarant avocata Raluca Trică. La întrebarea EVZ dacă este vorba despre Laura Feldrihan, aceasta a răspuns că nu își amintește cu exactitate numele de familie, dar îi pare cunoscut. (Ionuț Mureșan)

 

DSP a depus plângere penală: Italianul a obținut parafa prin inducerea în eroare a funcționarilor

Direcția de Sănătate Publică a depus o plângere penală la Parchetul General pe data de 6 februarie prin care instituția arată cum funcționarii au fost induși în eroare de către Matteo Politi pentru a-i elibera parafa de medic.

Din conținutul plângerii, obținută de EVZ, rezultă că italianul a trimis o persoană, pe Florentina-Laura Feldrihan, pentru a-i depune dosarul în vederea obținerii parafei de medic. DSV arată însă că Florentina-Laura Feldrihan nu a prezentat funcționarilor un mandat de reprezentare din partea italianului, legalizat la notar, așa cum cere legea. De cealaltă parte a biroului, nici funcționarele DSP – Ana Daniela Deatcu și Ana Maria Dumitru – nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu au cerut toate detaliile.

„Astfel, cererea de acordare a codului de parafă pentru Matteo Politi a fost depusă de Feldrihan Florentina-Laura, iar documentația în susținerea acesteia este incompletă și cuprinde acte cu aparența de înscrisuri falsificate. Deși la dosarul profesional al presupusului medic erau imperativ a fi certificatul de membru (avizul de liberă practică) eliberat de Colegiul Medicilor București , aceste acte nu se regăsesc. La dosar au fost identificate simple copii ale unor înscrisuri, inclusiv ale unor diplome de studii în limba străină, care nu au fost traduse în română, față de aceste înscrisuri existând suspiciunea că sunt false. De asemenea, cererea a fost depusă prin mandatar, fără a fi respectate condițiile legale de reprezentare (procură specială notarială de reprezentare)”, se arată în plângerea DSV.

Cu privire la Florentina-Laura Feldrihan, DSP arată în plângere că aceasta a fost cea care a susținut că italianul este medic. „(…) În lipsa tuturor documentelor necesare, respectiv în baza unor documente cu aparența de înscrisuri falsificate, (n.r. – Laura Feldrihan) a instigat pe Deatcu Ana-Daniela la încălcarea atribuțiilor de serviciu, solicitând atribuirea codului de parafă”, se mai arată în plângere. (Ionuț Mureșan)

 

Acuzațiile aduse de procurori falsului medic

„A efectuat activități specifice unui medic plastician, în cadrul a două policlinici din Municipiul București, fără a avea drept de practică pe teritoriul țării și fără a avea în posesie documente care să ateste specializarea sa. Totodată, în aceeași perioadă, cetățeanul italian a indus în eroare mai multe persoane vătămate, cu privire la calitatea sa de medic chirurg-pastician, folosind un nume fals, efectuând acte medicale asupra acestora, obținând totodată un folos patrimonial injust, care a constat în contravaloarea care a fost achitată pentru actele medicale. La acest moment, procurorul de caz apreciază cu privire luarea sau propunerea unei măsuri preventive. Când situația operativă o va permite, vom reveni cu alte detalii”, au fost primele declarații de la Parchet oferite de purtătorul de cuvânt. (Cristian Tănase)

 

Polița de malpraxis obținută ilegal

Pentru a vedea care sunt pașii necesari în vederea realizării unei polițe malpraxis de către medici, jurnaliștii EVZ au obținut un punct de vedere de la Cătălin Rusu, broker asigurări Asigura: „În primul rând, avem nevoie de cartea de identitate și de documentul eliberat de Colegiul Medicilor care atestă faptul că este medic. Fără aceste documente, nicio companie nu poate încheia o astfel de poliță sau nu ar trebui să încheie. Dacă instanța va decide că Matteo Politi nu a fost medic și vor exista daune, compania asiguratoare ar trebui să le plăteasă dacă îi sunt solicitate, iar după aceea le poate cere în instanță. (Cristian Tănase)

 

Povestea nespusă de Ministerul Educației

Diploma medicului escroc a fost echivalată de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED). Potrivit unor surse din Ministerul Educației, „un SRL a solicitat CNRED-ului echivalarea studiilor pentru acest individ, în ideea că dorește să se angajeze în România pe poziția de asistent manager. Aceștia, au văzut că universitatea este una de stat în Pristina și au echivalat diploma de licență. În atestatul pe care ei l-au dat, au spus foarte clar că nu poate profesa ca medic și nici nu poate urma un parcurs academic. El putea numai să facă o formare, adică o școală de arte și meserii sau cursuri de perfecționare, dar nu parcurs academic: master, doctorat. Dacă ar fi cerut echivalarea diplomei de medic, se pronunțau specialiști de la o universitate de medicină și farmacie, ar fi analizat diploma „settlement”, ar fi cerut detalii suplimentare despre conținutul disciplinelor”. (Cristian Tănase)