Dan C. Mihăilescu revine cu un volum surprinzător, publicat de Curtea Veche. Cartea „De la coroana regală la Cercul Polar“ este o antologie, în care sunt selectate câteva fragmente semnificative din texte scrise, de-a lungul vremii, de mari femei ale spiritualităţii româneşti.

Ideea de la care a rezultat volumul a plecat dintr-un joc de imaginaţie propus, într-o discuţie amicală a unei zile de iarnă, de editorul Grigore Arsene şi de soţia acestuia: dacă ar trebui să prezinte România, printr-o singură carte, publicului occidental, ce titlu ar alege criticul literar? „Cine, cum şi cât poate rezuma Ideea românească?“. Dan C. Mihăilescu a acceptat imediat greaua provocare. Gândindu- se la publicul-ţintă, pe care l-a presupus predominant feminin, şi „auzind cuvântul magic - femei“, scriitorul a propus imediat „o Românie prin câteva tipuri feminine deopotrivă extraordinare, fiecare în felul, măsura şi splendoarea proprie“.

Textele la care s-a oprit Dan C. Mihăilescu sunt extrase din pagini scrise de: Regina Maria („Însemnări zilnice“), Martha Bibescu („La bal cu Marcel Proust“), Maria Cantacuzino- Enescu („Umbre şi lumini. Amintirile unei prinţese moldave“), Alice Voinescu („Jurnal“), precum şi din „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara“ şi amintirile de lagăr ale Aniţei Nandriş- Cudla („Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia“), deci de la înalta şi nobila aristocraţie până la femei simple, ţărănci, la fel de nobile.

Binomul românitate-feminitate

Diversitatea „eroinelor“ sale, dar şi reprezentativitatea lor, pentru „genomul“ românesc şi pentru rezistenţ a şi demnitatea feminină, sunt asumate de antologatorul Dan C. Mihăilescu: „În fond, dacă la vârfurile politicii mondiale se aud tot mai apăsat tocurile doamnelor - fie Hillary Clinton şi Condoleezza Rice în SUA, fie Angela Merkel şi Ségolène Royal în Europa - mi-am spus că, mergând de la vlădică la opincă, adică de la vârful suprem al regalităţii până la tălpile ţărăncii bătute de miliţia comunistă, trecând prin omul de idei, prin spiritualitatea ultrasensibilă şi, deci, extrem de vulnerabilă - feminitatea face în cazul românilor nu doar un arc de boltă semnificativ pentru istoria împlinirilor şi nefericirilor noastre, dar şi o imagine exemplară a rezistenţ ei româneşti“, mărturiseşte, cu umor dublat de profunzime, criticul literar.

Cele şase autoare, fie ele extrem de cultivate, fie simple povestitoare ale unor experienţe terifiante, dar toate beneficiind de un mare farmec şi nobleţe interioară, nu sunt alese întâmplă tor de autorul antologiei. Acesta încearcă să definească un portret cât mai semnificativ şi complementar al binomului românitatefeminitate.

Mai ales că, aşa cum îşi exprimă regretul Dan C. Mihăilescu, „e limpede că numelor cuprinse aici li s-ar putea adăuga oricând altele, de la Elena Văcărescu, Anna de Noailles, Iulia Hasdeu sau Zoe Cămărăşescu la Cella Delavrancea, Jeni Acterian, Marioara Voiculescu, Monica Lovinescu, Adriana Georgescu, Lena Constante, Annie Bentoiu...“.

Şase românce pentru eternitate

Prima jumătate a cărţii - Regina Maria, principesa Martha Bibescu, prinţesa Maria Cantacuzino-Enescu - dă seamă despre „feminitatea labirintică, de budoar imperial, cabinete politice cu anvergură continentală şi etajări politice cu multiple strategii, naturi umane pe cât de hipersenzualhedoniste, pe atâta de ferm dedicate idealurilor naţionale şi, în sens larg, umanitare“, conform cuvintelor criticului.

În a doua „hemisferă, tulburător complementară“, se află Elisabeta Rizea şi Aniţa Nandriş-Cudla - considerate de autor „mărturii amuţitoare de putere trupească şi măreţie sufletească, povestind la fel de convingător infernul, pe cât de ataşant ne prezentaseră cele dinainte fragmentele unor destine paradisiace“.

Este limpede intenţia autorului selecţ iei de a marca şi un traseu temporal şi istoric, de la „paradisul“ antebelic - al României Mari şi democratice, lansată serios pe un făgaş european, ai cărei oameni politici avuseseră inspiraţ ia de a alege, pentru a o dirigui, o familie princiară de neam german - la „infernul“ postbelic - al barbariei oriental-asiatice, uniformizatoare, masificatoare şi distrugătoare a tuturor iluziilor intelectuale. Este trasată astfel, prin portretele şi textele acestor şase femei, întreaga tragedie şi sacrificare a României moderne, cea profundă şi jertfelnică.

Sigur că, în etapa actuală, a următoarei masificări, prin „societatea de consum“, astfel de modele - atât cele de nobleţe princiară şi regală, cât şi cele de nobleţe şi demnitate a omului simplu, a elitei ţărăneşti, profundă şi cu putere de jertfă - pot să nu mai spună mare lucru unui cetăţean oarecare. Amândouă tipurile umane depăşesc media şi necesită un efort prea mare de proiectare în paginile prin care ne vorbesc peste timp. Cu atât mai necesare şi mai bine-venite, însă, sunt demersuri de felul celui al excelentei antologii realizate de Dan C. Mihăilescu.

Dar Alice Voinescu, cu tulbură toarele sale pagini de „Jurnal“, unde îşi găseşte locul în „tabloul“ femeii-României, aşa cum este văzut de antologator? „La mijloc, în purgatoriu, la vama „sângelui alb“, intelectual“, se află Alice Voinescu, „figura suferinţei spirituale prin cazne fizice, făcând însă, prin forţa religiozităţii, o incredibilă alchimie a eşecului întru înălţare morală“, spune Dan C. Mihăilescu.

Femeia intelectual (prima româncă cu doctorat în filosofie, luat la Sorbona), la rândul ei arestată, în anii ’50, de regimul comunist, necontenit aflată în căutarea lui Dumnezeu, devine astfel, prin „reflec- ţie şi seninătate“, o posibilă soluţ ie morală pentru noi, toţi ceilalţi, de-atunci şi de-acum. Este una din posibilele chei de lectură ale cărţii realizate de Dan C. Mihăilescu. „Cum să nu vibrezi la înmănuncherea acestor destine care povestesc o întreagă istorie?“, se întreabă, pe bună dreptate, autorul.

El îşi încheie, într-un mod foarte rafinat, discursul, „retrăgându-se“ pentru a lăsa locul paginilor scrise de „eroinele“ sale, astfel: „Printr-o tăcută, sinceră şi tandru recunoscătoare sărutare a mâinilor strânse în cartea de faţă, fie mâini regale, fie ţărăneşti, hrănite cu sânge «albastru » ruso-britanic sau valahvoievodal, cu vitalitate făgără- şeană, melancolii moldave, rafinamente greceşti sau viforniţe bucovinene“.

BIOGRAFII

Regine, prinţese şi deţinute politic

> Regina Maria (1875-1938) S-a născut la Eastwell Park, comitatul Kent, din Anglia, fiind nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea. Copilăria şi-o petrece în Anglia. În 1892, la 17 ani, se căsătoreşte cu Principele Ferdinand, nepotul de frate al Regelui Carol I. În 1914 devine Regina României şi îşi aduce o contribuţie ieşită din comun la cauza naţională, pe fronturile Primului Război Mondial şi în crearea României Mari. Locuri ca Balcicul, Castelul Bran şi Pelişorul din Sinaia rămân legate de personalitatea reginei. Moare la Sinaia, după o lungă suferinţă. Pe 18 iulie 1919, notează în „Însemnări zilnice“: „Românii mei nu sunt încă în mod natural înclinaţi spre efort, dar ei pot munci dacă sunt bine conduşi“.

> Martha Bibescu (1886-1973) Una dintre cele mai fascinante figuri feminine din România interbelică; era os domnesc - fiica Smarandei Mavrocordat şi a lui Ion Lahovary. Se căsătoreşte în 1905 cu George Valentin Bibescu, nepotul domnitorului de la 1848, dobândind titlul de Principesă. Este o familiară a tuturor cercurilor culturale şi politice, franceze şi europene, folosindu-şi imensele relaţii pentru cauza ţării natale. Opera sa, literară şi memorialistică, numără zeci de titluri.

> Maria Cantacuzino-Enescu (1879-1968) Se naşte în familia Rosetti-Tescanu, descendentă a familiilor Negri, Rosetti şi Jora. La 19 ani, se căsătoreşte cu Mihail G. Cantacuzino, fiul cel mare al „Nababului“ Gh. Gr. Cantacuzino. În urma adulterului acestuia cu sora ei, Nellie, urmează un mariaj de conivenţă, până la moartea lui, în 1928. În 1907, îl întâlneşte pe George Enescu, de care o va lega o iubire furtunoasă şi pasională. Între 1928 şi 1933, îi frânge inima şi filosofului Nae Ionescu. Rămăşiţele ei se odihnesc la „Père Lachaise“, alături de cele ale lui George Enescu.

> Elisabeta Rizea(foto) şi Aniţa Nandriş-Cudla Datele biografice exacte sunt mai puţin cunoscute, dar şi mai puţin importante pentru acest context. Aşa cum scrie Dan C. Mihăilescu, „în poveş tile lor nu vorbesc decât esenţele. Esenţa rezistenţei româneşti la comunism, esenţa moralei ţărăneşti şi esenţa feminităţii îngenuncheate, dar niciodată învinse“.

> Alice Voinescu (1885-1961) Se naşte ca Alice Steriadi, la Turnu-Severin. În 1913, îşi ia doctoratul în Litere şi Filosofie la Sorbona şi urmează, în ţară, o strălucită carieră intelectuală. În 1913, se căsătoreşte cu avocatul Stelian Voinescu, de care o leagă o dragoste complicată şi utopică, în ciuda infidelităţii permanente a acestuia. În 1951, la 66 de ani, este arestată şi condamnată la un an şi şapte luni de detenţie, urmaţi de alţii de domiciliu obligatoriu, într-un sat din nord. Jurnalul ei, publicat în 1997, constituie o revelaţie.

„E limpede că numelor cuprinse aici li s-ar putea adăuga oricând altele, de la Elena Văcărescu, Anna de Noailles, Iulia Hasdeu sau Zoe Cămărăşescu la Cella Delavrancea, Jeni Acterian, Marioara Voiculescu, Monica Lovinescu, Adriana Georgescu, Lena Constante, Annie Bentoiu...“ Dan C. Mihăilescu