Sarkozy, încrezător în responsabilitatea Moscovei
- Adam Popescu
- 9 septembrie 2008, 03:00
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat ieri, la Moscova, că a obţinut retragerea trupelor ruse din Georgia, în decurs de o lună, şi a apreciat că nu vede niciun motiv pentru anularea reuniunii UE-Rusia din octombrie.
Declaraţiile au venit după o discuţie prelungită cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, la debutul căreia Sarkozy, actualul preşedinte al UE, ceruse Moscovei un „comportament responsabil“. Medvedev a confirmat, la rândul său, disponibilitatea Rusiei de a se retrage din zonele-tampon din jurul Osetiei de Sud şi a Abhaziei, în condiţiile desfăşurării unei forţe internaţionale de monitorizare şi a asigurărilor privind respectarea armistiţiului de pace de către partea georgiană.
În plus, preşedintele rus a precizat că a ajuns la un acord de principiu privind desfăşurarea unei misiuni de monitorizare a UE în Georgia, care se va alătura misiunii OSCE. Vizita lui Sarkozy, care a fost însoţit de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi de şeful diplomaţ iei, Javier Solana, a fost prefaţată de un avertisment al Moscovei, care a ameninţat că îşi va încheia orice relaţie cu alianţa NATO în condiţiile în care Georgia va fi acceptată în Planul de Acţiune pentru Aderare. Vase ruseşti în coasta SUA În contrast cu tonul conciliant din timpul negocierilor cu UE, relaţiile Rusiei cu SUA s-au răcit considerabil, în urma conflictului izbucnit în urmă cu o lună în Georgia. Ieri, Moscova a anunţat că va amplasa temporar în Venezuela avioane dotate cu dispozitive capabile să atingă submarine. Moscova prevede o „staţionare temporară a avioanelor antisubmarin ale flotei ruse pe unul dintre aerodromurile din Venezuela“, potrivit ministerului rus de externe.
Mai multe nave ale flotei ruse, printre care crucişătorul cu propulsie nucleară „Petru cel Mare“ şi „Amiralul Ciabanenko“, navă de atac împotriva submarinelor, vor ajunge, de asemenea, în Venezuela până la sfârşitul anului, în cadrul unui exerciţiu naval, primul desfăşurat de Rusia în Caraibe de la sfârşitul Războiului Rece. Moscova a precizat că exerciţiul militar desfăşurat de Rusia şi Venezuela nu are legătură cu prezenţa navelor de război ale SUA în porturile georgiene.