Sarkozy, acuzat de violare de domiciliu

Sarkozy, acuzat de violare de domiciliu

Socialista Segolene Royal a făcut câteva acuzaţii uimitoare la adresa preşedintelui Nicholas Sarkozy, pe postul naţional de televiziune France 2, potrivit The Independent.

Candidatul Partidului Social învins la alegerile prezidenţiale din Franţa de anul trecut a afirmat, în jurnalul principal de seară, că grupul format în jurul lui Sarkozy are legătură cu o spargere în apartamentul său.

Apartamentul lui Royal, situat în imediata apropiere a Parisului, în suburbia Boulogne-Billancourt, a fost spart în urmă cu două săptămâni. Este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru, după ce în campania electorală de anul trecut Segolene Royal şi-a găsit casa răvăşită. În ambele dăţi, intruşii nu au furat nimic.

În cadrul interviului de marţi, socialista a susţinut că există o legătură între spargere şi afirmaţiile sale prin care avertiza că acest "clan" format din apropiaţi înstăriţi ai preşedintelui francez se pregăteşte "să acapareze" Franţa.

La scurt timp după, Sarkozy a decis interzicerea publicităţii pentru televiziunea de stat, hotărâre prin care veniturile posturilor comerciale, deţinute de apropiaţii săi, ar putea creşte cu 450 de milioane de euro anual.

"La o zi după ce am spus că este timpul să oprim clanul Sarkozy, apartamentul meu a fost spart. Este o coincidenţă bizară", a afirmat Segolene Royal.

Apropiaţii lui Sarkozy au respins imediat acuzaţiile, afirmând că este "absolut ruşinos" să îl acuzi pe şeful statului fără  nicio dovadă.

CITIŢI ŞI:

Priorităţile preşedinţiei franceze a Uniunii Europene

(11:04)

Ne puteți urmări și pe Google News