Chiar dacă atacul cavaleriștilor nu aduce niciun folos din punct de vedere militar, eroismul lor nu va fi uitat. Lordul Tennyson le dedică poemul „Șarja cavaleriei ușoare” și lumea întreagă află de curajul de care au dat dovadă englezii în Valea Morții. Dacă britanicii nu i-au uitat pe eroii de la Balaclava, puțini români știu astăzi de șarjele cavaleriștilor români de la Robănești și Prunaru din Primul Război Mondial . Ba, mai mult, jertfa lor (ca și a soldaților de la Mărăști, Mărășești și Oituz) este batjocorită adesea de cei care spun că România Mare a fost câștigată prin tratative diplomatice și nu răscumpărată cu sânge. E, dacă vreți, diferența dintre o țară pe care conducătorii ei au înălțat-o până a devenit un imperiu, și o alta, pe care mai marii ei au închinat-o când unora, când altora, ca să o poată jefui mai bine.

Și, totuși, eroismul românesc de la Robănești nu e cu nimic mai prejos decât șarja englezilor. Iată cum descrie atacul Constantin Kirițescu în „Istoria războiului pentru reîntregirea României”: În dimineața zilei de 10|23 noiembrie 1916, brigada (Brigada 2 Roșiori a Diviziei 1 de Cavalerie n.r.) ocupă satul Bujoiu, punând pe goană inamicul și înaintează spre vest, în sectorul Lăcrița- Robănești- Pârșani, la sudul liniei ferate dintre Pielești și Balș. Două batalioane inamice din Divizia a 11-a bavareză deschid un foc violent din marginea
pădurii Pârșani și satul Robănești. Regimentul 4 Roșiori, descălecat, luptă eroic pentru a sfărâma rezistența. Însă fără succes. Ofițerii Regimentului cad unul după altul. În flancul stâng, Regimentul 9 roșiori n-a reușit nici el să-și îndeplinească misiunea de a întoarce aripa dreaptă dușmană, astfel încât să ușureze lupta regimentului 4. Atunci, colonelul Călinescu, comandantul regimentului, trimite ordin ca un escadron să șarjeze bătălia dușmană de la liziera pădurii Pârșani. Căpitanul Al. Filitti se oferă să execute această șarjă în
fruntea Escadronului 3. Escadronul este redus la numai 110 săbii și n-avea alți ofițeri decât pe comandant, pe lângă care se adăugase locotenentul Mora, care recunoscuse poziția bateriei, și locotenentul Iuliu Roșca, adjunctul regimentului, (care s-a n.r.) oferit voluntar. În același regiment lupta, ca sergent voluntar, și bătrânul George Donici, membru al unei vechi familii moldovene. Cu toată vârsta lui înaintată- aproape 70 de ani- bătrânul, care făcuse campania din 1877, nu stătuse pe gânduri și ceruse să fie reprimit în rânduri, el făcea
acum campania în plutonul comandat de nepotul său, după cum în Războiul Independenței o făcuse sub comanda tatălui acestuia. Bătrânul Donici se adresă căpitanului: Ce însărcinare îmi puteți da, domnule
căpitan? Vrei să șarjezi alături de mine? Vă mulțumesc! Sunt gata, răspunse scurt bătrânul, înfigându-se în șa și luând loc alături de căpitanul său.

În câteva minute, Escadronul era gata. Filitti dădu comanda: Pentru atac, lancea-n cumpănire! Marș! Din peste 100 de gâtlejuri, porni același răcnet: Ura! Și escadronul porni în galop în ropotul a sute de
copite. Bateria germană era adăpostită în spatele crestei dealului din liziera pădurii Pârșani. La vederea escadronului care urca în goană nebună creasta, artileriștii își retrag în grabă tunurile, spre a se ascunde în vale, în spatele infanteriei. În timp ce escadronul își continuă urmărirea, mitralierele germane, ascunse după căpițele de paie, încep să secere, pe când o companie de infanterie- un rând în genunchi și altul în picioare- așezată pe șanțul șoselei Craiova- Piatra, trage în plin din față. Caii și călăreții cad grămadă, câmpul e presărat de cadavrele oamenilor și animalelor. Căpitanul Filitti, locotenenții Mora și Roșca sunt printre răniții grav. Alături de căpitanul său, bătrânul Donici a șarjat cu sabia în teacă- agitând chipiul în mână ca pe un drapel- la vârsta lui înaintată nu voia să ucidă- și cade mort, străpuns de gloanțe printre cei dintâi.
Escadronul e spulberat în întregime. (…) Șarja de la Robanești a fost un anacronism față de mijloacele tehnice ale războiului modern. Generalul Kuhne a calificat-o drept o nebunie. Această reminiscență a
vechiului spirit cavaleresc, caracteristic pentru spiritul ce îl însuflețea pe luptătorul călare pe vremea când o șarjă putea hotărî soarta unei bătălii, a pus în evidență elanul și spiritul de jertfă de care este capabil soldatul român în apărarea pământului strămoșesc”.

Epilogul poveștii ni-l spune dr. Dan Prisăcaru în lucrarea sa „Robănești și Prunaru: mărturii perene ale înaltelor virtuți dovedite de ostașul român în Războiul de Întregire Națională”:„Escadronul 3 înceta să mai existe, dar bateria germană fusese scoasă din poziție și nu mai avea cum să împiedice înaintarea regimentului. Însă prețul plătit a fost mare. Numai 18 militari, din cei 110, au fost recuperați, răniți sau accidentați în cădere, atunci când caii fuseseră scoși din luptă. Ei au fost strânși după luptă de locotenentul Bălteanu din Regimentul 4 Roșiori, care se înapoia din recunoașterea executată, în ajun, în localitatea Puțuri. Rănit grav, căpitanul Filittu este ridicat de sanitarii germani, cărora le cere să caute corpul lui Donici, spre a fi îngropat cu cinste. Un căpitan german îi aduse însă numai bareta cu decorații a bătrânului sergent și, într-un moment de sinceră indignare, mărturisi că îl găsise descălțat de cizme. Corbi există în toate armatele. Rănitul este transportat spre gara Pielești într-o căruță. (…) Aștepta să plece mai departe spre spitalul din Craiova. În acel moment sosește generalul von Kuhne, comandantul corpului 54 armată german, care îi adresă și câteva cuvinte pentru a aduce omagiul său actului de temerară vitejie, pe care îl considera o nebunie. Am executat un ordin, a răspuns căpitanul Filitti cu mândrie. (…) Și, apoi, eu cred că mi-am îndeplinit misiunea, deoarece tunurile dumneavoastră nu se mai află în poziție. (…) Impresionat, generalul german a ordonat ca bravul ofițer român să fie transportat la spital cu propriul său automobil”.

Cuvintele sunt de prisos când vine vorba de asemenea vremuri și de oamenii de atunci. Revenind în prezent, pentru că e zi de mare sărbătoare, aș vrea să vă urez și eu Crăciun fericit alături de cei dragi. Și, cu permisiunea dumneavoastră, aș avea și o rugăminte, dacă vă simțiți români, când ridicați astăzi paharele, lăsați să cadă câteva picături… pentru sufletul tuturor morților noștri uitați.

 

Te-ar putea interesa și: