Sărbătoare mohorâtă la Alba Iulia

Sărbătoare mohorâtă la Alba Iulia

Ziua Naţională a fost sărbătorită la Alba Iulia de mult mai puţini oameni decât în anii precedenţi, ploaia mocănească şi frigul pătrunzător făcând ca totul să pară mohorât. Turişti au venit destul de mulţi din toată ţara, dar şi de peste hotare, însă mulţi dintre localnici au preferat să stea în casă.

În ciuda vremii, manifestările de la Alba Iulia s-au desfăşurat fără probleme majore, multe fiind chiar spectaculoase. Nici la Alba Iulia nu au lipsit huiduielile la adresa partidelor de guvernământ şi aplauzele la adresa PSD în timpul depunerii de coroane, chiar în prezenţa preşedintelui PSD Victor Ponta, care a dezaprobat de altfel gestul, declarând că "de Ziua Naţională nu trebuie nici să huiduim, nici să aplaudăm".

Fără salve de tun

Cea mai mare dezamăgire, mai ales pentru turiştii veniţi special pentru acest moment a fost că nu s-au mai putut trage salvele de tun în cinstea Zilei Naţionale, din cauza ploii. Aceştia s-au mulţumit însă cu ceremonialul schimbării Gărzii Cetăţii, cu defilarea militară şi cu parada culturală, în care oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării şi-au etalat costumele şi dansurile specifice, toate aceste momente fiind suficient spectaculoase pentru a-i ţine pe oameni pe loc în ciuda ploii tot mai intense. Nu au lipsit nici de această dată, tinerii basarabeni, care vin an de an la Alba Iulia să sună că "Basarabia e pământ românesc".

Atracţia zilei: Muzeul Naţional al Unirii

În acest an, unul din cele mai atractive locuri de 1 Decembrie a fost Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, care a fost luat cu asalt de turişti. Aceştia au fost întâmpinaţi de personaje istorice, de la omul preistoric la Regina Maria, lucru care a stârnit aprecierea unanimă, aproape toţi vizitatorii, în special cei mici, dorind să se fotografieze cu personajele pe care le întâlneau. Dacă în anii trecuţi ziua se încheia cu un spectacol pentru tineri în care evoluat trupe în vogă, în acest an seara va aduce un spectacol dedicat Zilei Naţionale, dar şi poetului Adrian Păunescu, susţinut de foşti membrii ai Cenaclui Flacăra, între care: Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, George Nicolescu, Alexandru Zărnescu, Cristian Buică, Alexandru Ivaniţchi, Florin Săsărman, Vali Şerban şi Cătălin Stepa.

Ne puteți urmări și pe Google News