"Sărăcie" de senator: Cum s-ar împrumuta grevistul Antonescu, deși are 300.000 de euro în conturi și o soție cu salariu de 6.000 de euro
- Marius Vulpe
- 31 ianuarie 2012, 16:33
Liderul PNL Crin Antonescu a încercat să-şi consoleze, luni, colegii parlamentari care vor suferi financiar în urma grevei USL, arătând că şi el va fi afectat de renunţarea la indemnizaţii. Dându-se drept model, preşedintele liberal le-a sugerat aleşilor Opoziţiei să se împrumute de la prieteni sau familie, cât timp va dura acest boicot legislative. Ce a uitat însă liderul liberal să menţioneze este că nu orice senator sau deputat USL are o soţie europarlamentar cu venituri lunare de cel puţin 7.000 de euro şi nici 300.000 de euro în conturile familiei, o rezervă financiară salutură pentru un politician care nu are altă sursă de venit decât propriul mandate de parlamentar.
"S-ar putea să mă şi împrumut, dar nu cu milioane la bănci pentru ca după aia să fac reclamă", a declarat ieri presei Antonescu, întrebat ce vor face parlamentarii care nu au altă formă de venit, în condiţiile renunţării la indemnizaţii. Boicotul legislativ anunţat de USL îl va face pe Antonescu să renunţe la o indemnizaţie netă lunară de 4232 de lei aşa cum figurează salariul său pe luna noiembrie. Costurile cu telefonul mobil sunt neglijabile, 75 de lei noi. Deşi Antonescu anunţă că va intra în grevă parlamentară începând cu data de 1 februarie, nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu activitatea biroului său parlamentar. Conform regulamentului Parlamentului, în scopul exercitarii mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului. Până la alegeri, pentru funcţionarea biorului parlamentar al liderului PNL, Senatul va cheltui lunar puţin peste 9.000 de lei. În luna noiembrie a anului trecut, 1.734 de lei se duceau pentru întreţinere, iar 7.316 pentru subordonaţii lui Antonescu. Spre deosebire de proprii săi parlamentari care s-au opus în număr mare apelării la această formă de declanşare a unei acţiuni mai mult de imagine decât cu şanse de reuşită în direcşţia declanşării anticipatelor, Antonescu nu va fi afectat prea tare de renunţarea la indemnizaţia de senator. Conform ultimei sale declaraţii de avere, liderul PNL avea în luna mai a anului 2011 aproximativ 300.000 euro, în conturi bancare. Iar aceasta nu este unica sursă de bani în familie. Soţia, europarlamentara Adina Vălean este cea care aduce cei mai mulţi bani în casă. Ca eurodeputat, Vălean beneficiază de o indmenizaţie lunară de 6245 de euro. La acest salariu se mai adaugă banii pentru transport, cazarea şi diurnă care pot dubla suma menţionată mai sus. Spre deosebire de soţul său, Vălean face însă bani şi în afara legislativului. Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2010, liberala a câştigat 90.086 euro din consultanţa acordată Finite Assets LTd, una din firmele lui Dinu Patriciu. VEZI AICI DECLARAȚIA DE AVERE a lui Crin Antonescu. CITIȚI ȘI:
- Cum va supraviețui Crin Antonescu grevei parlamentare: "Mă împrumut de la prieteni"
- Greva parlamentară a USL: "Timpul trece, leafa merge"
- Cum se joacă parlamentarii Opoziției cu demisiile din Parlament
- Antonescu cedează în faţa tacticii propuse de Ponta: Grevă parlamentară accentuată. Sindicatele, nepregătite în stradă, pentru o demisie în bloc a parlamentarilor USL