Sângele apă nu se face. Joacă fotbal în numele taților

Sângele apă nu se face. Joacă fotbal în numele taților

Un tată fotbalist nu garantează băiatului o carieră de succes în „Sportul Rege”. Mulți foști mari jucători au visat să-și vadă fiii călcându-le pe urmă, însă puțini au izbutit. Mircea și Răzvan Lucescu, Gică și Ianis Hagi, Cesare și Paolo Maldini, Johan și Jordi Cruyff sunt câteva exemple care întăresc popularul dicton: „sângele apă nu se face”. În ultimii ani, în fotbalul italian s-au remarcat Giovanni Simeone și Federico Chiesa. Primul este băiatul lui Diego, actualul antrenor al lui Atletico Madrid, fost mare jucător la Inter Milano sau Lazio. Cel de-al doilea a avut un părinte celebru: Enrico, fost golgheter în Serie A. Un cuplu celebru în fotbalul românesc a fost și cel format de Culae și Ionuț Lupescu. Tatăl a jucat un deceniu la Rapid, fiul a crescut la Dinamo și s-a consacrat în Germania. Ambii au îmbrăcat tricoul echipei naționale. Încearcă să-și construiască un nume și George, băiatul fostului internațional Ionel Ganea, și Rivaldinho, jucător care a trăit lângă Rivaldo, fost campion mondial cu Brazilia. Ultimii doi jucători îmbracă tricoul formației FC Viitorul.

Luceștii, un cuplu de succes

Mircea Lucescu (73 de ani) și Răzvan Lucescu (50 de ani) formează cel mai cunoscut cuplu tată-fiu, în fotbalul românesc. Juniorul și-a urmat îndeaproape tatăl și a făcut parte din fenomen încă înainte de-a începe să vorbească. Atunci când „Il Luce” a înțeles că fiul nu are talentul său l-a sfătuit să devină portar. „Doar așa vom putea opri comparațiile cu mine”, i-a spus Mircea lui Răzvan. Antrenorul lui PAOK a avut o carieră decentă. A jucat la Sportul Studențesc, Crema Calcio, FC Național, FC Brașov, Rapid și FCSM Bacău. A fost departe ca impact de tatăl său, jucător emblematic pentru Dinamo și echipa națională. Lucescu jr. n-a fost convocat niciodată la prima reprezentativă. Seniorul și-a construit o carieră impresionantă ca antrenor, fiul și-a urmat părintele și pe „banca suspinelor”. Și Mircea, și Răzvan au antrenat naționala României și au lucrat la Rapid. Seniorul a și câștigat tilul, în 1999. Un moment istoric s-a petrecut în 2005, atunci când „Il Luce”, tehnician la Șahtior Donețk, și-a înfruntat băiatul, antrenor în Giulești la acea vreme. Jocul, care a contat pentru grupele Ligii Europa, a fost câștigat de rapidiști, scor 1-0, și a fost observat cu atenție de UEFA. În acest sezon, Răzvan a dat marea lovitură. A devenit campionul Greciei, cu PAOK Salonic și va disputa finala Cupei Greciei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Paolo și-a depășit părintele

Familia Maldini este un model de succes în fotbalul mondial. Cesare Maldini (decedat în 2016, la vârsta de 84 de ani) a fost un jucător reprezentativ al echipei AC Milan, pentru care a evoluat în 1954-1966. Fiul său, Paolo, și-a depășit părintele și a rămas în istoria aceluiași club. A evoluat doar pentru „diavolul milanez”, timp de 24 de ani, între 1985 - 2009 și a îmbrăcat tricoul Italiei de 126 de ori. Tatăl său fusese selecționat doar de 14 ori. Cesare a antrenat „Suqadra Azzurra” între 1996-1998 și a lucrat cu fiul său.

În fotbalul italian, cel mai recent caz tată-fiu este cel al lui Enrico Chiesa și Federico Chiesa. Seniorul a fost un important atacant al echipelor Sampdoria, Parma, Fiorentina sau Siena, băiatul evoluează la Fiorentina și a fost convocat de 11 ori la națională.

Jordi, complexul marelui Johan

Jordi Cruyff a trăit tot timpul în umbra părintelui său, Johan. Tatăl a fost considerat cel mai important jucător european și unul dintre cei mai influenți tehnicieni din istorie. A scris istorie la Ajax Amsterdam și Barcelona, și pe gazon, și pe banca tehnică. Jordi a fost antrenat de tatăl său, la Barcelona, dar nu s-a putut impune. A trecut pe la Manchester United, Celta Vigo, Alaves, Espanyol, Metalurg Donețk și Valletta (Malta). Juniorul n-a impresionat până acum ca tehnician și a lucrat fără rezultate deosebite la Maccabi Tel Aviv și Chongqing Dangdai Lifan (China).

Ianis, în umbra marelui său tată

În 2001, la „Gala Hagi”, cel mai mare fot balist român din istorie se retrăgea ținându-și de mână băiatul. Ianis avea doi ani și jumătate și privea fascinat cum 50.000 de oameni îi ovaționează tatăl. Gică și-a crescut băiatul pentru a juca fotbal și pariul începe să devină câștigător. Ianis s-a copt în ultimii ani, la Viitorul, a avut o experiență tristă în Italia, la Fiorentina, și la vară va pleca, cel mai probabil, în Belgia sau Spania. Standard Liege și FC Sevilla sunt echipele care îl ademenesc pe Hagi jr.

Bumbescu jr. a ales modellingul

Un caz atipic este cel al lui Adrian Bumbescu și al fiului său. Tatăl a făcut parte din marea echipă a Stelei, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 și a devenit cunoscut pentru principiul „mingea trece, omul nu”. Adrian Bumbescu jr. a stat departe de fotbal și a ales modellingul. Este stabilit în California (SUA), acolo unde lucrează ca manechin și încearcă să pătrundă în lumea exclusivistă a Hollywood-ului.