Sandu Lungu are un mare regret. În urmă cu 25 de ani, a fost invitatul de onoare al lui Ion Iliescu, după ce a cucerit titlul mondial la judo. La acea vreme, sportivul nu conștientiza intențiile fostului membru al PCR și FSN. Dacă ar fi descoperit adevărata față a fostului aghionant al lui Nicolae Ceaușescu, luptătorul l-ar fi tratat pe fostul președinte într-un mod agresiv, menționează acesta pe pagina sa de Facebook.

Sandu Lungu: „Dacă știam ce face cu țara noastră, nu mergeam, clar…”

Sandu Lungu a postat în social media o fotografie de la vârsta de 20 de ani, alături de Ion Iliescu, însoțită de următorul mesaj:

„Acum 25 de ani am câștigat titlul mondial la judo. Am fost invitați la Cotroceni de președintele țării la acea vreme, Ion Iliescu. Eram mândru la acea vreme. Ce nu înțeleg și nu am înțeles… De ce a lăsat pe dușmanul nostru numărul 1 din vremea asta să ducă toate pădurile în occident. Care este motivul? Oricum, un lucru este cert: Dacă stiam ce face cu țara noastră, nu mergeam, clar… Ce, luam medalia și direct în WC o aruncam sau îi dădeam cu ea în cap! O poză epică, două extreme. Unul a luptat și luptă pentru țara asta, celălalt a vândut-o!🙏”, a notat Sandu Lungu pe pagina sa de Facebook.

În vârstă de 45 de ani, Sandu Lungu și-a început cariera de luptător în judo. Născut la Oradea, Lungu a bifat de-a lungul timpului meciuri și în kickboxing și MMA. Are 1,82 metri înălțime și peste 150 de kilograme.

Te-ar putea interesa și: