San Francisco, orașul în care nu ai voie să le spui infractorilor pe nume

San Francisco, orașul în care nu ai voie să le spui infractorilor pe nume

După „modelul” Los Angeles și al altor mari orașe californiene, San Francisco este pe cale să se transforme într-o groapă de gunoi, Inclusiv ideologic.

Un editorial excepțional al lui Cal Thomas în Washinton Press.

San Francisco, un oraș lăudat în cântece pentru frumusețea sa, este pe cale să devină un iad al celor fără adăpost cu trotuarele transformate în toalete, un loc pe care nu își dorești câtuși de puțin să-l vizitezi, darămite să trăiești în el.

Cea mai recentă, dar nu și cea mai puțin importantă dovadă de mizerie este adoptarea de către consiliul local din San Francisco a ghidului privind modul de adresare la adresa infractorilor, pentru „a schimba percepția publică” față de aceștia. Expresii precum „condamnat”, „inculpat”, „dependent”, „delincvent” sunt excluse. De acum încolo, ei trebuie numiți „persoane implicate în justiție” („justice-involved persons”).

Recidiviștii vor fi de acum numiți „rezidenți reveniți” sau „persoane care au fost încarcerate”.

Consilierul Matt Haney a declarat pentru San Francisco Chronicle că scopul relementării este de a împiedica faptul ca diferite persoane să fie „etichetate pentru totdeauna după lucrurile cele mai rele pe care le-au făcut. Ne dorim ca ei să devină cetățeni resposanbili și vorbind despre ei ca infractori este ca o pecete cu fierul roșu care nu se mai poate șterge.”

Un scop nobil, fără îndoială, însă limba are – și avea – un scop care depășea comunicarea interpersonală. Asemenea multor altor lucruri, limba a fost confiscată în zilele noastre pentru a fi folosită în scopuri politice. Uzurparea prin eufemisme a bunului simț este întâlnită peste tot. Imigranții ilegali au devenit „lucrători fără documente”. Copiii din uter își pierd umanitatea când sunt numiți „fetuși”.

Eufemismele sunt folosite mai ales pentru a ascunde o descriere mai clară a comportamentelor sau stărilor de lucru, cu scopul de a evita un conflict sau a nu răni pe cineva care s-ar putea simți atacat. Ele nu reușesc să comunice ceva semnificativ, deși pretind exact contrariul. George Orwell l-a numit „Nouvorbă” sau „dublăvorbire”.

Prea adesea, eufemismele sunt folosite pentru a face ca un comportament rău să apară bun sau cel puțin tolerabil și pentru a-i permite unei persoane să evite să-și asume responsabilitatea.

Eufemismele sunt interpretate în conformitate cu dorințele unei persoane. Cum îi spunea Humpty Dumpty Alicei în cartea clasică a lui Lewis Carroll: „Când folosesc un cuvânt, el înseamnă exact ceea ce aleg eu să însemne – nici mai mult, nici mai puțin”.

Odinioară, limba engleză facilita înțelegerea. Corect scrisă și vorbită, ea arăta că o persoană este educată și capabilă să converseze în mod politicos. Astăzi, ea este adesea folosită pentru a acoperi adevăratele intenții. De pildă, gândiți-vă de câte ori este folosit în mod eronat termenul „rasism”.

Corecta folosire a limbii poate fi și eliberatoare. Acesta era și unul dintre scopurile majore, alături de pedepsire, ale penitenciarelor – cuvântul derivat din „penitent” sugerând posibilitatea ca cineva să-și schimbe viața după ce și-a recunoscut greșeala și s-a pocăit astfel încât să nu repete comportamentul rău. A mai rămas ceva „rău” astăzi, sau și răul a devenit subiectiv?

În limbajul și cultura noastră confuze, nu îndrăznim să sugerăm cuiva că a făcut ceva greșit, de teamă că acestuia i se vor aplica etichete negative. Astfel de etichete sunt aplicate în moduri diferite și inegale.

Stânga politică le folosește adesea pentru a ataca dreapta, dar dacă dreapta vrea să folosească și ea cuvinte care descriu judicios conduita sau situația altcuiva, este acuzată că este de modă veche, rigidă, critică sau chiar mai rău.

„Accident vestimentar” a devenit mai nou o expresie favorită, un eufemism pentru etalarea a ceea ce odinioară erau considerate părțile „intime” ale corpului.

Dacă ești șomer, se cheamă că te afli „între două slujbe” sau „consultant”. „Comunitate defavorizată” înseamnă că politicienii nu alocă suficiente ajutoare sociale. Un corolar: Nu mai ești sărac, ești doar „defavorizat economic”.

În loc să se ocupe cu modul de folosire al eufemismelor, municipalitatea din San Francisco ar trebui să se ocupe de problema celor fără adăpost („persoane care au avut anterior locuințe”?) și de străzile imunde unde ai acum nevoie de hărți pentru a ocoli mormanele de gunoaie.

Solistul Tony Bennett cânta despre cum și-a pierdut inima în San Francisco, dar se pare că orașul și-a pierdut și mințile.