S-a bătut în cuie: salariul minim va creşte cu 40 de lei de la 1 octombrie, până la suma de 540 de lei.
Sindicatele şi patronatele au semnat, ieri, acordul cu guvernul privind majorarea salariului minim pe economie. Nivelul acestuia va ajunge la 600 de lei abia de la începutul anului viitor. Parafarea de ieri a pus capăt unor săptămâni întregi de negocieri între părţile implicate şi de proteste ale sindicatelor nemulţumite că nu reuşeau să obţină creşterea venitului minim garantat.
Potrivit documentului, care conţine o strategie pe şapte ani, în 2014, salariul minim va reprezenta jumătate din valoarea salariului mediu pe economie (care a ajuns la un nivel de 1.704 lei brut în luna mai a acestui an - n.r.). În plus, în lunile mai şia octombrie din fiecare an va fi făcută o analiză a situaţiei economice a României, iar creşterile salariale vor ţine cont de rezultatele acestor analize. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu le-a propus, săptămâna trecută, sindicaliştilor să accepte majorarea salariului minim cu 40 de lei începând cu 1 octombrie, urmând ca de la 1 ianuarie 2009 venitul minim garantat să ajungă la 600 de lei pe lună.
Începând cu anul viitor, salariul minim ar urma să fie majorat cu 100 de lei pe an, ajungând la o valoare apropiată de jumătate din salariul mediu, conform ofertei executivului. Confederaţiile sindicale au cerut timp de gândire până ieri, ca să ia o decizie dacă acceptă sau nu soluţia propusă de guvern. Impact bugetar: 20 de milioane de euro Conform estimărilor ministrului muncii, Paul Păcuraru, majorarea salariului minim pe economie de la 500 la 540 de lei va însemna, pentru bugetul general, o cheltuială suplimentară de 63,7 milioane de lei sau circa 20 milioane de euro. Disputa dintre sindicate, patronate şi guvern pe marginea salariului minim pe economie a fost declanşată de un articol care naşte controverse, din Hotărârea de Guvern 1507 din 2007, actul care stabileşte majorările venitului minim brut garantat în anul 2008.
Astfel, potrivit actului normativ, „începând cu 1 iulie 2008, salariul de bază minim brut garantat în plată va fi de 540 lei lunar, (...) în condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creşterea produsului intern brut, ţinta de inflaţie, precum şi nivelul productivităţii muncii“. Sperietoarea „salariul minim“ Patronii şi guvernul susţin că salariaţii primesc mai mult de 500 de lei, nivelul salariului minim. Cu toate acestea, ei se opuneau majorării din două motive. În primul rând, creşterea salariului minim implică majorarea în cascadă a salariilor negociate prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional. În al doilea rând, acest lucru ar umfla peste 40 de ajutoare şi indemnizaţii care, conform legislaţiei actuale, se calculează în funcţie de salariul minim.
Guvernul este decis să dea o lege prin care să distrugă legătura dintre aceste ajutoare şi salariul minim. Ministerul Muncii a publicat pe site un proiect de lege în acest sens, iar ieri, după semnarea acordului, Păcuraru a declarat că un act normativ va fi adoptat în cel mai scurt timp. ÎNAINTE DE TERMEN Darnici cu pensionarii Pensiile vor creşte începând cu 1 noiembrie, cu două luni mai devreme decât era programat iniţial, 1 ianuarie 2009, după cum a anunţat, marţi, Paul Păcuraru, ministrul muncii. Majorarea va fi de 20% şi va duce punctul de pensie la o valoare de 45% din salariul mediu. Legea 250/2007 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale obligă guvernul ca, de la 1 ianuarie 2009, să asigure o valoare a punctului de pensie echivalentă cu 45% din salariul mediu brut.
În prezent, valoarea punctului de pensie este de 581,3 lei, reprezentând 37,5% din salariul mediu brut de 1.550 de lei, a precizat ministrul de resort, citat de Mediafax. Creşterea pensiilor este posibilă datorită sumelor suplimentare colectate la bugetul de pensii. Valoarea punctului de pensie a fost majorată de la 1 noiembrie 2007 cu 30%, după care a crescut din nou începând cu 1 ianuarie 2008 până la 581 de lei. 540 de lei va fi salariul minim de la 1 octombrie 600 de lei va fi salariul minim de la începutul anului viitor Bogdan Hossu preşedintele Cartel Alfa: "Toată lumea are de câştigat din acest acord, astfel se vor reduce discrepanţele şi vor beneficia de creşterea economică atât angajaţii, cât şi patronatele."