Actualitate
SABINA ȘERBAN, STUDENT ANUL I. „Viața la cămin este ca o foarfecă întârziată, care îți taie cordonul ombilical” | Admitere 2016
Are aproape 20 de ani și vine din Fetești. Sabina Șerban a ales să facă facultatea la București, la „Publicitate” și tocmai a terminat primul an. A trecut prin focurile admiterii, apoi a învățat să supraviețuiească departe de familie
Părinții și-i vede din când în când, vorbește des cu ei la telefon și recunoaște că îi e dor de ei. Dar n-ar schimba cu nimic experiența primului an de facultate. A învățat să trăiască pe cont propriu, și spune că acest prim an de facultate a însemnat, de fapt, adevărata probă de maturitate.
- Evenimentul zilei: Cum a fost admiterea la București?
- Sabina Șerban: Pentru mine a fost puțin ciudată ideea admiterii. La liceu am fost la matematică-informatică. Majoritatea colegilor mei sunt pe băncile Politehnicii. Eu am vrut publicitate, chiar dacă nu sună la fel de bine ca latura asta inginerească.Admiterea nu mi s-a părut foarte dificilă. Mă pregăteam de luni bune pentru ea: scriam tot felul de narațiuni și de argumentări, pe teme care mai de care mai buclucașe. Am fost plăcut surprinsă să realizez că în zilele în care au fost examenele nu am avut deloc emoții. Conștientizam că era șansa mea și că orice neatenție mă poate costa. Am fost stăpână pe mine.
Ne puteți urmări și pe Google News
„Îmi place că acum aleg eu”
- Și cum e să fii la facultate în alt oraș, departe de casă?
- Când îți petreci adolescența întrun - aproape impropriu spus - oraș, care se termină în 10 minute de mers pe unicul bulevard, plecarea la facultate în București e ca și cum ai zbura pentru prima oară din cuib. Abia așteptam să plec din Fetești. Nu mai încăpeam nici în oraș, nici în camera mea. Tot ce îmi doream era să iau singură mai multe decizii, să fiu mai independentă. E foarte „fun” așa. Dacă vrei să te duci la 10 seara în Carrefour, îmbrăcat în pijamale, pentru o ciocolată, nu o să fie nimeni lângă tine care să te oprească. Nici măcar paznicii de la cămin. Îmi place că acum aleg eu. De exemplu, pot să trăiesc decent în fiecare zi sau să mănânc biscuiți cu apă o săptămână și apoi să plec în Vamă. E doar decizia mea. Dar, toate astea au un preț: faptul că ești departe de familie. Oricât de „bărbată” aș vrea să par, recunosc că de câteva ori am plâns rău de dorul lor. „Visam o cameră ca de hotel” - Cum ai ajuns să stai la cămin? - Căminul, pentru mine, este un subiect foarte sensibil. Când am plecat la București la repartizarea camerelor, aveam așteptări mari, la modul irealizabile. Visam la un fel de cameră de hotel, singura diferență fiind că pe cea de cămin o puteam decora după bunul plac. Când mi-am văzut camera din Panduri mi s-au înnecat corăbiile și mi-a căzut cerul în cap. Simultan. Avea o murdărie impregnată în fiecare colțișor, de care simțeam că nu voi scăpa nici dacă fac curățenie cu toată familia. Dușurile nu aveau uși individuale. Se făceau cozi și nervi. Norocul meu a fost că am reușit să mă mut în Regie. Stau cu încă două fete, avem baia noastră și modul unde gătim. Eram cea mai fericită atunci când m-am mutat. Pretențiile mele inițiale, decorațiunile, pictatul pereților... toate dispăruseră. Eram fericită și cu pereții albi. Erau curați!
- Cum e viața departe de părinți?
- Viața la cămin este ca o foarfecă întârziată, care îți taie cordonul ombilical. Nu prea contează de unde vii și cum ai trăit până să ajungi la facultate. În orice cameră există reguli și responsabilități împărțite. Nu interesează că acasă la tine nu spălai vase sau nu curățai baia. Le vei face pe amândouă, ba chiar mai multe. Înveți să te descurci fix cu ceea ce ai, dar mai ales cu ceea ce nu ai. Deschizi frigiderul, vezi doar rămășițe și mărunțișuri, iar peste 30 de minute faci din ele cea mai bună masă din viața ta. Nu știi dacă este așa bună pentru că îți este foame sau pentru că este făcută de tine.
- E greu să te împrietenești cu niște străini?
- Colegele mele sunt tot anul I, una dintre ele la Politehnică și cealaltă la Psihologie. Mi se rupea sufletul când o vedeam pe Corina că plângea după ce vorbea la telefon cu fratele ei mai mic. Da, eram niște străine, ne cunoșteam de câteva săptămâni, dar ne-am făcut ușor, ușor o căsuță a noastră. Peste alte câteva săptămâni te trezești că după ce vii de la facultate îi aștepți și pe străinii aceia, să mâncați împreună. Acum să fim serioși: la cămin se leagă cele mai puternice prietenii.
Recomandările noastre
