Donald Trump are o fascinație vizibilă pentru secolul al XIX-lea. Îl admiră pe James Monroe, arhitectul doctrinei care interzicea ingerința puterilor străine în emisfera vestică. Îl apreciază pe William McKinley pentru tarifele sale protecționiste și îl venerează pe Teddy Roosevelt, simbolul expansiunii americane în regiune și al proiectelor de forță precum Canalul Panama.

Astăzi, în al doilea sfert al secolului XXI, Trump pare hotărât să readucă această logică în prezent și să revendice din nou emisfera vestică: „După ani de neglijență, Statele Unite vor reafirma și aplica Doctrina Monroe pentru a restabili preeminența americană în emisfera vestică și pentru a proteja patria și accesul la zone geografice cheie.

Vom refuza competitorilor extra-regionali capacitatea de a poziționa forțe, capabilități amenințătoare sau de a controla active strategice în emisfera noastră.” Acest „Corolar Trump” depășește însă cu mult sensul originar al Doctrinei Monroe, care era o declarație defensivă: SUA se opuneau colonizării europene în schimbul neintervenției în afacerile continentului. Noul corolar redefinește formula într-o doctrină ofensivă, afirmând că: „Statele Unite trebuie să fie preeminente în emisfera vestică pentru a-și asigura securitatea și prosperitatea – o condiție care ne permite să ne afirmăm acolo unde este nevoie.”