Cele mai cunoscute vinuri din România au participat, în weekendul trecut, la Timişoara, la cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice.
Acesta face parte din Salonul Internaţional de Vinuri VinVest, ajuns la a cincea ediţie. În cadrul concursului au fost acordate 33 de medalii de aur şi 7 de argint. Cele mai premiate podgorii au fost Jidvei (9 medalii), Vincon Vrancea (6) Minis Arad (2) şi Murfatlar (2).
Iniţiere în arta vinului
Timişorenii au învăţat la VinFest şi bunele maniere în degustarea şi consumarea vinului. În cele trei zile ale salonului, curioşii au putut degusta cele mai bune vinuri, de la „piese“ de vinotecă, adică vinuri mai bătrâne de opt ani, la vinuri mature, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani în cazul celor albe, respectiv între trei şi opt ani, pentru cele roşii, şi până la vinuri tinere. Pe lângă podgoriile de tradiţie, precum Pietroasele, Cotnari, Jidvei, timişorenii s-au deprins şi cu bunul gust al cidrului, al vinurilor franţuzeşti, italiene, portugheze, dar şi al celor din Uruguay sau Chile. Iar pentru ca învăţămintele de aici să le rămână întipărite în memorie, organizatorii au lansat „Ghidul Gustului - iniţiere în arta vinului“.
„Nu avem o cultură a consumului de vin. Educaţie se face consumând vin la fiecare masă. Vinul este un produs care trebuie savurat, nu se bea ca să te îmbeţi“, explică şi oenologul Dorin Popa, vicepreşedinte al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţ i din România. „Vinul se bea mai întâi cu ochii, admirându-ise limpezimea, nuanţele, corpolenţ a. Apoi se bea cu mirosul, gustându-i-se parfumul şi abia apoi se gustă efectiv. Întotdeauna se consumă dintr-un pahar spaţios, cu picior: spaţiul e necesar pentru a se aduna parfumul vinului, iar piciorul pentru a-l ţine în «siguranţă». Contactul palmei cu paharul poate modifica temperatura vinului, alterându-i gustul“, detaliază specialistul.
„Ne străduim să educăm“
Ideea de la care a pornit acest eveniment, devenit tradiţional la Timişoara, este dorinţa de a promova vinurile de calitate. „Doar 10% din vinul consumat la noi este cu denumire de origine controlată, DOC. De cinci ani ne străduim să educăm oamenii să savureze un pahar de vin bun“, explică oenologul Lucia Pârvu, iniţiatoarea şi organizatoarea VinFest. Conform statisticilor, un român a băut, în medie, anul trecut, 24 de litri de vin, din care nici măcar 3 litri DOC. În acelaşi interval, un francez a consumat 55 de litri de vin, iar media europeană este de 45 de litri la un consumator.