S-a furat Mona Lisa! HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

S-a furat Mona Lisa! HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Adevărul istoric este că Gioconda a fost făcută cadou de bătrânul Leonardo da Vinci, protectorului său, regele Franţei, Francisc I. Dar, în Italia, în popor, circula varianta naționalistă cum că Gioconda fusese furată de Napoleon Bonaparte dintr-un muzeu din Florența. Până și celebra jurnalistă Oriana Fallaci era convinsă de acest lucru.

 

21 august

 

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a furat Mona Lisa! HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 21 august s-au născut Kenny Rogers, Count Basie, arhiducele Rudolf, Ilinca Tomoroveanu, Jean Constantin, Paul Călinescu, Toma Caragiu, Constanţa Dogeanu, Eugen Frunză.

 

"Evenimentul Zilei" din ziua de 21 august 1911 a fost că cea mai scumpă şi celebră pictură din lume a fost furată.

 

Probabil că aţi ghicit, este vorba de capodopera lui Leonardo da Vinci, "Mona Lisa", Gioconda, furată din Muzeul Louvre de la Paris.

 

Timp de doi ani de zile poliţiile europene şi americane au căutat degeaba. Atunci s-a cristalizat ideea unei poliţii interstatale, a Interpolului.

 

Totă lumea plângea pierderea ireparabilă, când deodată, bucurie!

 

Exact la doi ani, tot pe 21 august, un om de artă din Florenţa, Alfredo Geri, proprietar de galerii de artă, primeşte o scrisoare ponosită. "Alt artist care cere ajutor!" s-a gândit italianul.

 

A lăsat scrisoarea câteva ore, a mâncat, a citit ziarele. Dar ceva nu-i dădea pace, scrisoarea îl obseda. A luat un coupe papier de argint şi cu toată comoditatea şi-a turnat un pahar de vin, apoi a început să citească alene scrisoarea. În momentul următor s-a înecat cu vinul, ochii i-au ieşit din orbite şi a început să urle ca un apucat, după şofer, maşină, poliţie, carabinieri, sfinţi şi multe altele...

 

Scrisoarea era semnată de un anume Vicenzo Peruggia, zugrav de meserie care afirma că este în posesia Giocondei, pe care o furase din Paris din motive patriotice, ca s-o înapoieze ţării-mamă!

 

Din acest punct sunt mai multe versiuni ale istoriei. Vicenzo nu prea a făcut închisoare, ba a devenit chiar un erou naţional. Cert este că Gioconda a făcut un turneu triumfal în Italia până a fost returnată francezilor.

 

Adevărul istoric este că Gioconda a fost făcută cadou de bătrânul Leonardo da Vinci, protectorului său, regele Franţei, Francisc I. Dar, în Italia, în popor, circula varianta naționalistă cum că Gioconda fusese furată de Napoleon Bonaparte dintr-un muzeu din Florența. Până și celebra jurnalistă Oriana Fallaci era convinsă de acest lucru.

 

Legenda spune că Leonardo da Vinci era un om aspru şi pretenţios, cum îi stă bine unui geniu. Mai mult, nu era deloc galant cu doamnele şi cu puternicii vremii, îi mirosea gura a usturoi şi puţea a transpiraţie.  Nu avea prieteni, iar pe puţinii pictori care îndrăzneau să-i ceară sfatul îi trata cu un cinism grosolan.

 

Ultimii ani ai vieţii, marele Leonardo i-a petrecut sub protecţia regelui Franţei, Francisc I. Într-o zi, puternicul suveran i-a făcut o vizită protejatului său, la micul castelul Clos-Luce, pe care i-l dăruise.

 

Leonardo era foarte gras şi abia mai putea să părăsescă patul la cei 67 de ani ai săi. Îl ajuta unul dintre credincioşii săi ucenici, Francesco Melzi, care, cu toată batjocura şi ironiile neîncetate rămăsese lângă genialul maestru.

 

Tânărul rege observă cu uimire două tablouri minunate, terminate, care stăteau totuşi pe şevalet: era vorba de “Mona Lisa” şi de “Sf. Ioan Botezătorul”.

 

“De ce un om care pictează astfel nu este nemăsurat de bogat  şi înconjurat de prieteni?” a întrebat Francisc I. “Pentru că, bunul meu rege, nu are curajul să fie bogat. Toţi îmi spuneţi că sunt sărac! Dar niciodată nu am vrut să am mai mult decît posed!” a spus Leonardo arătînd spre măiastrele pînze.

 

"Iar în marea mea bogăţie pot să vă fac cadou, Majestate, pe fata asta frumoasa", a spus Leonardo arătând spre Giocondă.

 

”Ca prieten îl am pe măgarul ăsta”, adăugă Leonardo  arătînd spre Melzi, ”pe care până la urmă o să-l învăţ să picteze, după cum Caligula şi-a făcut calul senator!”.

 

Se pare că este mult, mult mai uşor să furi o capodoperă decât să o pictezi!

O menţiune specială despre marele artist Toma Caragiu, născut în Argos Orestiko, un makedon de-al nostru, pe care-l pomenim astăzi! Nu ştiu de ce, dar mereu mi-l amintesc, mereu şi mereu, jucând în "Threepenny Opera" în regia celebrului Liviu Ciulei, alături de Margareta Pâslaru, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalaga, George Maruţă şi alţii, pe care nu mi-i amintesc acum. Am văzut piesa lui Brecht, musicalul, de unsprezece ori! De fiecare dată era altceva, altă şotie, altă interpretare, alte insinuări politice. Actorii erau, la acea vreme, dizidenţii de serviciu, care duceau vorba, de pe scenă în sală, cu multe înţelesuri... sau, aveau voie?

"Rechinul poartă dinţii, drept în faţă, de temut..."  Cu tot respectul, nu mai sunt în ziua de astăzi actori de talia lui Tomiţă! Oare există pe undeva înregistrarea ”Operei de Trei Parale”?

Să mă ierţi, Florine, prietene, pe tine te-au blestemat fetele frumoase să trăieşti veşnic, aşa că tu ieşi din comparaţie, eşti nemuritor din viaţă!

În fiecare zi citesc, mai degrabă răsfoiesc, 28 de ziare. 11 sunt românești. Din ce în ce mai stupide, mai proaste. Ceea ce observ, cu neplăcere, în presa românească, este lipsa aproape totală a subiectelor din Balcani, din Sud-Estul Europei. Nu am găsit analize despre subiectul afacerilor cu droguri în Bulgaria, nimic despre epurările politice de neacceptat din Croația, nimic despre radicalizarea neohortiștilor în Ungaria, nimic despre gravele erori politice din Muntenegru, nimic despre realizările economice ale Serbiei și zero barat despre Polonia, bun exemplu de urmat!

 

La subiectele interne românești este o mare jale, prostie și dezinformare, iar la externe se tot învârtesc, de cei în solda SBU și de a cincea coloană rusească, subiecte antirusești, provocări la care ”marele licurici” se uită cu scârbă. Să ne amintim că a trebuit să vină vicepreședintele american în România ca să-i astupe gura lui Popeye, gură bogată, când îi provoca pe ruși! Cui folosește această atmosferă de ațâțare și de permanentă provocare ridicolă a unui adversar mult mai puternic, mai ales că România nu are armată! Nu cumva... rușilor?

 

Bună întrebare! Însă nimeni nu o să vă întrebe dacă mâine este o altă zi, este singura speranță certă, mâine este o altă zi!

 

 

☼    ♂     ♀

 

 

BERBEC  Astăzi ai mania detaliilor. Simţi că situaţia scapă de sub control şi încerci să găseşti cauzele prin analiză. Trebuie să faci eforturi ca să-ţi regăseşti energia. poate nu este o idee rea să iei ceva vitamine cu magneziu!  Azi trebuie să analizezi ultimele evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze. Se pare că ai de suferit din cauza timpului prea călduros, dar şi din cauza unor situaţii obiective.

 

TAUR  Eşti surprins de o întâmplare, veste sau eveniment neaşteptat. Însă ceea ce începi, sau se petrece în această zi poate aduce rezultate bune. Nu te băga în treburile personale ale altora! Zodia guvernată de Venus, Taurul, are astăzi o zi bună pentru promovarea cu succes a intereselor personale. Noi idei par să se contureze. Realitatea de azi este cam vulgara, oamenii cam rudimentari, aşa că trebuie sa dai dovada de exigenţă în alegerea anturajului, mai ales cu cine ieşi în oraş în seara asta. Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele.

 

GEMENI  Ţi se pare că întâlneşti obstacole artificiale, capcane de fapt. Poate aşa este, dar prima reacţie este să vezi cui foloseşte. În afaceri, dar mai ales în dragoste, nimic nu e întâmplător! Dimineaţa este favorabilă lucrurilor şi lucrărilor profesionale importante, sau punerii lor pe un drum critic. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Totuşi, nu trebuie să dai dovadă de mai multă încăpăţânare decât de obicei. Nu te implica în domeniul financiar. Nu te speti cu munca spre gloria altora! Decât dacă este şi pe drumul intereselor tale. Sau... eşti foarte bine plătit! 

 

RAC  Astăzi ai o dispoziţie către vorbărie, să pierzi timpul şi să nu spui nimic. Din partea ta este o reacţie naturală de apărare, stai în defensivă şi vezi în ce direcţie o iau valurile vieţii... La serviciu o perioadă puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important. Trebuie să dai mare atenţie felului cum te adresezi şi cum formulezi replicile tale. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Ai răbdare şi încredere. În Dumnezeu şi în capacitatea ta de muncă.

 

LEU  Ai un ghimpe în lăbuţă, adică o idee fixă în creieraş! Şi nu te potoleşti până nu găseşti răspunsul la întrebarea care te obsedează. Dar nu ai timp de fiţe, este o zi densă şi obositoare. Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Evita graba, mai ales spre seară. Veste despre răsplata unor eforturi trecute şi a facerii de bine. De asemenea, după orele de program, trebuie să dai jos kilogramele care nu stau deloc bine pe tine, cu multă mişcare, cu sport.

 

FECIOARĂ  În cursul dimineţii te bate gândul că nu ai rezultatele scontate din lipsă de pregătire. Aşa că te interesezi de perfecţionare profesională sau de tehnici orientale de seducţie, după caz!  Cafeaua de dimineaţă şi gustarea de la prânz sunt cele două pauze de astăzi. In restul zilei ai mult de lucru şi drumuri de făcut. Stelele iţi sortesc o zi bună, nu te mai doare capul nici la propriu, nici la figurat, iar colegii de serviciu sunt draguţi şi serviabili. Şi, o veste bună! Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri, acest lucru mai pe seară.

 

BALANŢĂ Conjunctura arată că magnetismul personal este în creştere, poţi lămuri favorabil unele situaţii sentimentale. Este bine să dai dovadă de prudenţă şi să eviţi căldura toridă, dar şi curentul. Cu toate că totul pare o comedie, sau un scenariu care nu a fost bine regizat, te complaci in atmosfera tensionată de la locul tău de muncă, din anturaj. Căutarea permanentă a adevărului absolut şi a perfecţiunii armonioase te fac să pari din altă lume. Atenţie la gafe şi neînţelegeri, colegii tăi sunt mult mai rudimentari decât credeai. Trebuie să-ţi găseşti cuvintele potrivite, pentru că anturajult tău pare confuz şi distrat. Toată lumea pare că aşteaptă ceva!

 

SCORPION   Regulile generale nu sunt pentru tine. Tu ai propriul sistem legislativ. Vezi să fie şi legal! Fie că este vorba de afaceri cu multe zerouri, sau de circulaţia din oraş, sau de dragoste! Ziua de astăzi îţi prilejuieşte un episod în care eşti înconjurat de colegi sau un colectiv care nu are nici pe departe energia şi rapiditatea ta. De aceea,  azi eşti plin de poante cam rautacioase, de ironii cinice, dar eşti iertat de anturaj, pentru că eşti simpatic. La prînz, posibilă schimbare de program care se pare ca nu iţi place de loc. Pluteşte un aer de dezastru proaspăt, de aventură neaşteptată şi abruptă – de tragedie aeronautică -  reflectezi cinic că te prăbuşeşti şi tu împreună cu toată ţara. De fapt nu este chiar aşa, dar ţie îţi place să exagerezi!

 

SĂGETĂTOR   Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi, cu anturajul. O seară favorabilă pentru interesele şi reuniunile de familie, sau o vorbă plăcută cu prietenii. Astăzi ai unele îndoieli, unele dubii. Ceva sună fals în concertul exterior ţie. Ceva nu este cum ar trebui să fie. Parcă vezi textura digitală a lumii acesteia false, ca în Matrix. Poate din cauză că vine toamna şi gata, a mai trecut un an,  toată lumea se grăbeşte şi pare robotizată. Ia-ţi un moment de respiro şi vezi în ce parte merge barca vieţii tale. Este  momentul favorabil să te gândeşti la un curs nou. Nu prea ai cum să schimbi lumea, să o faci mai bună, cu toate că îţi trece prin gând că sub conducerea ta lucrurile ar sta altfel...

 

CAPRICORN  Pare că grijile au trecut, sau te-ai obişnuit cu ele. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Încercă să ignori pe cei care te provoacă, păstrează-ţi sângele rece! Ai aspecte favorabile - profită de ele, dar cu masură, pentru ca stelele arată, nu determină desfăşurarea unui eveniment. În negocieri, tratative, discuţii – foarte puţini pot să-ţi ţină piept astăzi. Eşti avantajat atât la vânzări cât şi la cumpărături fie în domeniul material al mărfurilor, fie în cel al informaţiilor. Ceea ce cumperi astăzi poate face mare placere celor dragi. Pe seară, o alternanţă rapidă de optimism şi pesimism în domeniul relaţiilor sentimentale nu face decât să confere mai multe condimente vieţii tale emoţionale.

 

VĂRSĂTOR   Astăzi nu ai rival. Poţi să-i bagi pe toţi în buzunar, sigur, dacă vrei asta. O veste te influenţează. Pare a fi o ocazie pe care o aşteptai de mult timp, aşa că eşti optimist şi motivat! Vine soarele şi pentru tine daca esti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Este o perioada buna să-ti anunţi şefii, patronii, superiorii, pe Dumnezeu daca eşti mare vlădică că tu, cu umilinţa si respect ...  vrei sa fi lăsat în pace! Numai pentru durata zilei de astăzi. Trebuie să reflectezi un pic. Să te sfătuieşti cu cel mai bun prieten al tău. Adică cu tine însuţi. Ai multe pe suflet, aşa este?

 

PEŞTI   Încerci să-ţi armonizezi relaţiile sociale şi să tragi foloasele respective. Eşti drăguţ şi vorbeşti frumos, sperând să te faci simpatic şi util. O mână spală pe alta şi amândouă, faţa! Nu mai cauta sa scapi de drumurile şi problemele de azi. Cu calm şi nu prea multe ţigari, reuşeşti să rezolvi aproape totul. Meriţi o seara frumoasă. Totuşi, ai o perioadă destul de bună pentru promovarea intereselor personale, pe seară, la un suc cu prietenii. Poate îţi descarci sufletul, poate le spui şi lor ce se întâmplă.