Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate mezzosoprane din lume, Ruxandra Donose, vorbeşte pentru EVZ despre planurile sale şi despre viitorul operei.

Cu toate că este una dintre cele mai cunoscute mezzosoprane la nivel mondial şi a reprezentat cu mândrie România pe marile scene de operă din lume, Ruxandra Donose vorbeşte cu simplitatea unui om obişnuit. A participat în acest weekend la Festivalul Internaţional de Muzică de la Varna, unde, prin vocea sa care a ţinut piept unei întregi orchestre, a reuşit să cucerească întreaga sală, care a stat neclintită.

EVZ: Cum aţi primit invitaţia de a cânta la acest festival? Ruxandra Donose: A fost ideea doamnei Oltea Şerban Pârâu, cu care colaborez foarte bine, ca şi cu Orchestra Naţională Radio. Festivalul nu-mi era cunoscut şi mi se pare surprinzător ca un festival care este atât de aproape de noi şi care durează de atâţia ani să nu fie foarte cunoscut. L-am descoperit cu plăcere în acest an.

Am văzut un public mai mult decât entuziast, care v-a aplaudat de nota 10. Ce notă le daţi bulgarilor în calitate de public al muzicii clasice? Eu nu vreau să le dau o notă luând în calcul cât sunt de educaţi, sau de avizaţi. Vreau să dau o notă pentru deschiderea cu care au primit ceea ce am avut eu de oferit. Şi le ofer o notă destul de mare, am văzut feţe foarte fericite, dar în acelaşi timp curioase, interesate şi care participau la ceea ce cântam. Expresiile feţelor lor se schimbau în funcţie de ceea ce cântam şi participau cu adevărat, iar acesta este unul din cele mai frumoase lucruri care i se pot întâmpla unui artist.

Pentru mine, aplauzele sunt singura recompensă cu adevărat importantă pentru ceea ce fac, dar ele sunt amplificate atunci când simt dinainte că eu şi publicul ne aflăm într-un dialog.

În ce direcţie se îndreaptă acest dialog acum? Cum vedeţi viitorul operei? Cred că opera va avea întotdeauna succes la public, nu va dispărea şi nu va muri niciodată, dar este necesar să trecem în planul doi faptul că opera este o convenţie (între artist şi public, - n.r.).

Totuşi trebuie să apropiem din ce în ce mai mult ceea ce se întâmplă pe scenă într-o operă, de teatru. Nu mai vrem să avem personaje care cântă foarte frumos, dar care nu joacă, care nu îndeplinesc şi această latură a operei, pentru că opera nu este un concert, ci este muzică şi teatru. Este foarte important ca un solist de operă să creeze un personaj credibil, nu doar să stea pe două picioare şi să cânte.

Vă simţiţi mai apreciată pe marile scene pe care aţi urcat decât pe cele mai mici, cum a fost scena din Bulgaria, sau cum sunt cele din România? Dacă vorbesc strict despre public, nu. Sigur, modul de reacţie al publicului e diferit de la o ţară la alta, de la o cultură la alta. Însă entuziasmul publicului faţă de actul artistic de pe scenă mă răsplăteşte peste tot la fel de frumos şi nu pot să spun că e mai mult în străinătate decât în România. Ceea ce mi-aş dori însă mai mult în România ar fi ca receptivitatea, atenţia publicului mai larg să fie atrasă către acest gen de muzică. Foarte multă lume nu vine pentru că nu ştie despre ce este vorba.

Este acesta un motiv pentru care aţi plecat, faptul că receptivitatea românilor la acest gen de muzică nu este aşa de mare? Atunci când am decis să plec, am făcut-o pur şi simplu pentru că mi s-au dechis mai multe porţi şi aveam o datorie faţă de munca, talentul şi idealurile mele: să le duc departe. Consider că pentru a fi un artist cu adevărat liber, trebuie să fii deschis, să schimbi experienţe, să cânţi pe alte scene, după care să te întorci acasă.

Ce planuri aveţi în perioada următoare, după ce plecaţi din Varna? Peste două săptămâni voi merge la Mexico City, la un alt festival, unde cânt "Cântecul pământului", de Mahler, cu Ramon Vargas, iar de acolo plec la Los Angeles, apoi la Londra, de unde vin în Bucureşti. Apoi am concerte de Crăciun, la Lausane, la Geneva, la Paris cu opera "Farnace", de Vivaldi, o întoarcere la Opera Covent Garden cu "Don Giovanni" de Mozart.

Urmează o stagiune foarte plină care se va încheia abia în august 2012. În iulie, anul viitor, voi cânta la un festival foarte reputat, şi anume festivalul de la Ravinia din America, unde cântă Chicago Symphony, una dintre cele mai bune orchestre din lume.

"Aplauzele sunt singura recompensă cu adevărat importantă pentru ceea ce fac" RUXANDRA DONOSE, mezzosoprană

CELEBRITATE

O viaţă sub semnul muzicii

• Ruxandra Donose (47 de ani) este una dintre cele mai cunoscute mezzosoprane din lume.
• Născută la Bucureşti, într-o familie de muzicieni, a absolvit Conservatorul din Bucureşti în 1989, în clasa Georgetei Stoleriu.
• S-a perfecţionat mai târziu la Weimar, cu Lori Fischer, şi la Viena, cu Renata Scotto.
• Din 1990 până în prezent a cântat pe scene de operă de prestigiu, cum ar fi Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York şi Staatsopera din Viena, unde este stabilită în prezent cu soţul şi cei doi copii ai săi.
• Este renumită pentru rolul din opera “The Fly", compusă de muzicianul canadian Howard Shore.

<iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/kiOVFc_FW4w" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:

• Alexandru Tomescu: "Muzica clasică a rămas un fel de Cenuşăreasă"