Rusoaica Anastasia Potapova a câștigat turneul Transylvania Open
- Andrei Pospai
- 9 februarie 2025, 20:51

Turneul Transylvania Open a fost câștigat de rusoaica Anastasia Potapova, care a învins-o, în finală, pe italianca Lucia Bronzetti (26 de ani, 72 WTA), scor 4-6, 6-1, 6-2, în două ore şi două minute.
Al treilea titlu din carieră
În vârstă de 23 de ani, Anastasia Potapova (locul 32 WTA) este la al treilea titlu WTA din carieră la simplu, al doilea pe teren hard indoor.
Cel mai recent titlu al ei înainte de această săptămână a venit, în urmă cu doi ani, la Linz. Potapova a câştigat primul său titlu la Istanbul, în 2022.
În semifinale, rusoaica a învins-o pe Aliaksandra Sasnovich, din Belarus (30 de ani, loc 128 WTA). Potapova s-a impus cu 6-3, 7-5, într-o oră şi 36 de minute.
Lucia Bronzetti o învinsese pe cehoaica Katerina Siniakova (28 de ani, locul 54 WTA), cap de serie numărul 5, care a abandonat, după 17 minute de joc, la 4-0 pentru Bronzetti.

Anastasia Potapova.Sursa foto: facebook / Transylvania Open
Jaqueline Cristian, învinsă la "dublu"
Tot astăzi, perechea româno-italiană Jaqueline Cristian / Angelica Moratelli a pierdut finala probei de dublu din cadrul turneului Transylvania Open, de la Cluj-Napoca, dotat cu premii de 275.094 de dolari.
Românca în vârstă de 26 de ani şi colega sa de 30 de ani au fost învinse în ultimul act de echipa Magali Kempen (Belgia)/Anna Siskova (Cehia), scor 6-3, 6-1, într-o oră şi 11 minute.
Cristian şi Moratelli au obţinut 7430 de dolari şi 162 de puncte, iar echipa triumfătoare a câştigat 13.200 de dolari şi 250 de puncte.
Ieri, echipa româno-italiană Jaqueline Cristian / Angelica Moratelli a învins perechea Katarzyna Piter (Polonia)/Aliaksandra Sasnovich (Belarus). Cristian şi Moratelli au câştigat în două seturi, 6-3, 6-2, după 73 de minute, şi s-au calificat în finala turneului Transylvania Open, de la Cluj Napoca.