Evenimentul Zilei > Actualitate > Meciul Bute-Johnson, neinteresant pentru TVR
Meciul Bute-Johnson, neinteresant pentru TVR

Meciul Bute-Johnson, neinteresant pentru TVR

Meciul campionului nostru cu Glen Johnson nu a fost preluat până aseară de niciun post TV românesc. Rudel Obreja anunţă o surpriză de proporţii pentru azi.

Gala în care pugilistul Lucian Bute (31 de ani) va lupta cu jamaicanul Glen John son (42 de ani), duminică dimineaţă, la Quebec, ca să-şi apere, pentru a noua oară, titlul mondial IBF la "supermijlocie" riscă să nu se transmită la televizor în România.
Drepturile TV ale show-ului costă 100.000 de dolari.

Cert este că TVR, postul cu cea mai largă răspândire naţională, nu este interesat de partida gălăţeanului. Motivul este unul strict financiar.
"TVR este în gaură mare cu banii, este sfârşit de an, iar bugetul pe 2011 s-a epuizat. Ne-am luat ţeapă cu Liga Campionilor, care nu face audienţă, iar pagubele sunt uriaşe (n.r. – se vorbeşte despre pierderi de 500.000 de euro la fiecare partidă)", ne-a declarat ieri un personaj important angajat la respectiva instituţie de stat.
"La un meci pus devreme, nu recuperezi nici 10.000 de dolari. Cine să dea bani pentru publicitate la ora 3.30?", susţine acelaşi personaj din TVR.
Pro TV dă 10.000 de euro
Nici alte canale TV nu se înghesuie să preia gala. Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box şi protector al lui Bute, spune că are pregătită o "lovitură" pe ultimii metri: "Sunt 70 la sută şanse ca meciul să se vadă la TV în România. Va fi un nume-surpriză".
Meciul ar putea ajunge la postul 10 TV, în condiţiile în care, pentru a avea gala, gigantul Pro TV oferă doar 10.000 de euro.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/pOOmrD6YLJA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
"Mă aflu la Amsterdam acum şi căutăm soluţii. Sunt 70 la sută şanse ca meciul să se vadă la TV. Va fi un nume-surpriză.”
RUDEL OBREJA, preşedintele Federaţiei Române de Box

Citiţi şi:

  • Bute vs. Johnson, primele contre. Glen: "Va fi război". Vezi clipul galei
  • Bute şi Johnson s-au întâlnit la mall. Vezi imagini de la antrenament
  • Obreja n-a primit nici acum banii pentru meciul Bute – Mendy
  • Johnson: "Voi câştiga meciul cu Bute. Garantez asta"