Un grup de turişti ruşi au furat mâncarea dintr-un hotel din Antalya, unde îl petreceau vacanţa. Ruşii au scos de acolo bomboane, biscuiţi, fructe uscate, băuturi carbogazoase şi chiar unt.
Turiştii ruşi au furat 35 de kilograme de mâncare din bufet în timp ce se relaxau într-un hotel turcesc, invocând faptul că „trebuie să mănânce în tren”. Incidentul a avut loc într-unul dintre hotelurile din Antalya.
Turiștii ruși au vrut să scoată mâncarea furată din hotel, dar personalul de securitate a împiedicat acest lucru.
Explicaţia halucinantă a ruşilor
Pe reţelele de socializare a apărut o înregistrare video în care personalul hotelului scoz mâncarea din saci uriași de mâncare pe un pat – mere, dulciuri, fructe uscate, zeci de cutii de sucuri, o pungă uriașă de sosuri.
De asemenea, rușii au adunat un număr mare de pungi de zahăr și ceai. Au scos chiar și untul din restaurant, învelindu-l în folie. În videoclip, se aude cum turistul ruşi încearcă să se justifice, schimbând constant versiunile.
La început, ea susține că li s-au dat toate acestea la hotel. Apoi le numește toate cele 35 de kilograme de mâncare „surprize” pentru cei de acasă. După aceea, ea afirmă că a vrut să lase toată această mâncare personalului hotelului. În final, rusoaica spune că şi-a făcut provizii pentru drum, la întoarcere în Rusia. „Azi plecăm. Trebuie să luăm mâncare pe drum, ei bine, să mănânc în tren”, se justifică rusoaica.
Pe lângă mâncare, turiștii ruși au încercat să fure o pungă uriașă de șampoane și alte produse cosmetice din hotel.
De ce turiştii ruşi nu sunt primiţi cu braţele deschise, chiar dacă au bani
Destinațiile de vacanță pentru turiștii ruși sunt acum foarte limitate. Multe țări europene impun restricții de intrare pentru ei. În special, Italia, Spania și Franța au mărit semnificativ timpul de examinare a cererilor ruse pentru vize Schengen.
Tot în Georgia, cetățenii au organizat proteste împotriva sosirii unui vas de croazieră la Batumi cu turiști și propagandiști ruși la bord. Și într-unul dintre hotelurile de top din Turcia, au fost aruncate sticle de la balcon peste turiştii ruşi.
Acest lucru nu este surprinzător, deoarece comportamentul rușilor în străinătate lasă de dorit. Caracteristice pentru turiştii ruşi sunt beţiile şi bătăile prin localuri. Recent, la o staţiune din Muntenegru, rușii beți au încercat să spargă un restaurant și au folosit forța fizică asupra proprietarului.