Rusia şi Ucraina, îndemnate să cadă la pace! Cine încearcă să-i pună la masa negocierilor pe Zelenski şi Putin

Sursa: Alexandersr | Dreamstime.com

Rusia şi Ucraina sunt îndemnate să cadă la pace. Mai exact, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a cerut joi Rusiei și Ucrainei să „consolideze” contactele și coordonarea care au permis operațiunile de evacuare de la Mariupol pentru a relua discuțiile de pace blocate. Martin Griffiths avertizează: dacă războiul continuă, o criză alimentară globală ar putea duce la ani de foamete în masă.

Operațiunile de succes de evacuare a civililor și a luptătorilor din oțelăria Azovstal din portul ucrainean devastat indică calea de întoarcere către negocieri mai ample pentru a pune capăt conflictului brutal, a declarat șeful ONU Martin Griffiths.

Acele operațiuni nu ar fi putut avea loc dacă nu ar fi fost cooperarea dintre Federația Rusă și autoritățile ucrainene. Îmi place să cred că faptul că această cooperare a funcționat relativ bine, în orice caz mult mai bine decât în săptămânile precedente, este ceva pe care putem construi, a declarat șeful ONU reporterilor la Geneva.

Negocierile de pace se află într-un punct mort

Martin Griffiths, care revine dintr-o vizită din Africa unde perioade consecutive de secetă au aruncat milioane de oameni într-o sărăcie extremă şi în pragul foametei, a insistat, de asemenea, asupra necesității de a lăsa Ucraina să-şi exporte cerealele.

Trebuie să insistăm asupra virtuții dialogului pentru a pune capăt acestui război. Trebuie să ne întoarcem la masa de negociere, a insistat Griffiths.

Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi şi preşedintele turc şi-ar dori acum un summit cu participarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a celui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Porturile ucrainene sunt sub blocadă rusă şi Rusia, la rândul său, nu poate exporta fertilizatori din cauza sancţiunilor internaţionale. Două elemente care contribuie puternic la creşterea accelerată a preţurilor alimentelor, a reamintit Griffiths.

Trebuie ca aceste exporturi să se facă şi să se facă repede, pentru că în Ucraina silozurile sunt pline de recolta precedentă iar următoarea se apropie. Trebuie s-şi pună cerealele undeva şi noi trebuie să aducem aceste cereale în ţările care au nevoie de ele.

Trebuie ca războiul din Ucraina să fie rezolvat din numeroase motive dar două dintre ele sunt importante: primul este că avem nevoie de aceste recolte şi trebuie ca ele să fie însămânțate şi al doilea e că lumea are nevoie de pace în Ucraina, aşa cum o merită şi poporul ucrainean, a mai declarat Martin Griffiths.

Ucraina era considerată coșul de pâine al planetei

Înainte de a fi invadată de ruşi, Ucraina exporta 4,5 milioane de tone de produse agricole pe lună prin porturile sale. Aceasta înseamnă 12% din grâul planetei, 15% din porumb și jumătate din uleiul de floarea soarelui.

Acum, cu porturile ucrainene blocate, ONU a avertizat că războiul exacerbează o criză alimentară globală care ar putea duce la ani de foamete în masă.

Avem nevoie urgent de găsit soluții pentru că în Ucraina silozurile sunt pline cu cereale de la ultima recoltă, iar următoarea recoltă se apropie în curând. Noi trebuie să aducem cerealele în țările care au nevoie de ele. Avem nevoie ca acele recolte să fie plantate, iar lumea are nevoie de pace în Ucraina, așa cum o merită oamenii din Ucraina, a concluzionat Griffiths.