Rusia şi China sunt "îngrijorate" de prezenţa sporită a NATO în Asia, au declarat preşedinţii celor două ţări într-o declaraţie comună semnată marţi, la finalul discuţiilor de la Kremlin dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping.
"Cele două părţi sunt foarte îngrijorate de întărirea tot mai mare a legăturilor dintre NATO şi ţările din regiunea Asia-Pacific cu privire la problemele militare şi cele de securitate", au spus Putin şi Xi Jinping, acuzând Alianţa Nord-Atlantică de faptul că "subminează pacea şi stabilitatea regională".
Marile temeri ale liderilor de la Moscova și Beijing
Moscova şi Beijingul "sunt împotriva formării de blocuri închise exclusive în regiunea Asia-Pacific", au subliniat ei, denunţând "influenţa negativă a strategiei Statelor Unite, condusă de o mentalitate de război rece (...) asupra păcii şi stabilităţii în această regiune".
Rusia şi China şi-au exprimat de asemenea "puternica îngrijorare" faţa de eventualele "consecinţe şi riscuri pentru stabilitatea strategică în regiunea Asia-Pacific" din cauza proiectelor de alianţă între Statele Unite, Australia şi Regatul Unit (AUKUS) de a construi submarine nucleare.
Moscova şi Beijingul "cer hotărât membrilor acestui parteneriat să-şi îndeplinească strict angajamentele privind neproliferarea (...) şi să susţină pacea regională", au declarat ei.
"Rusia şi China se declară îngrijorate de intensificarea activităţilor Statelor Unite urmărind să creeze un sistem mondial de apărare antirachetă şi să desfăşoare elementele acestuia în diferite regiuni din lume, combinat cu o întărire a capacităţii de arme ne-nucleare de înaltă precizie", au mai arătat ei.
Rusia e o prioritate pentru China
Beijingul va continua să facă din relațiile ruso-chineze "o prioritate", a declarat președintele chinez Xi Jinping, la Moscova.
China și Rusia sunt "mari puteri învecinate" și "parteneri strategici", a adăugat Xi, care l-a invitat pe Vladimir Putin să efectueze o vizită în China, anul acesta.
Consolidarea "interacțiunii strategice" cu Rusia, acreditând în același timp China ca mediator credibil pentru conflictul din Ucraina - acestea sunt intențiile declarate de președintele Xi Jinping la sosirea sa la Moscova, pentru a opta vizită din 2013. Două obiective care nu sunt ușor de reconciliat, mai ales în ochii unui Occident sceptic cu privire la intențiile reale ale Beijingului.
sursa: RADOR