Operațiunile de fake news și război informațional al Rusiei în statele baltice asupra NATO au atins ridicolul absolut.
După ce au încercat aplicarea cazului „Lisa”, a rusoaicei minore care ar fi fost violată în Germania de migranți, de data aceasta vinovații fiind soldații americani din trupele NATO, iar victima o lituaniancă, iată că propaganda rusă a inventat două noi aberații pe cât de gogonate ca și construcție pe atât de enorme ca și minciuni.
Și de această dată, instrumentarul trece prin site-uri străine, preluate de presa de de tiraj rusă, pentru ca apoi să fie vărsate în spațiile vizate a fi contaminate de falsurile stârnite și machiate pentru a li se da un minim iz de credibilitate. Contrar așteptărilor, am demonstrat-o deja, nu e vorba despre o imunitate absolută, în care oamenii nu ar crede aceste lucruri în întregime, e vorba despre existența unui public și pentru aceste pseudo-știri.
Ținta este direct NATO și prezența străină în statele baltice, Letonia, Lituania și Estonia.
Eurasian Daily Monitor menționează cele două cazuri despre care doresc să vă relatez aici: prima, media ruse din Moscova și statele baltice relatează, având drept sursă unică un fost general locotenent al Armatei a 14-a din Transnistria, din 1992, Yuri Netkachev, ieșit de mult la pensie, că NATO ar recruta etnici și vorbitori de limbă rusă din statele baltice drept cobai pentru a-i hipnotiza, a-i condiționa psihologic și a-i transforma în soldați pe frontul împotriva Rusiei.
Știrea face parte dintr-un interviu publicat la 18 aprilie în ziarul Nezavismaya Gazeta apărut la Moscova. Mai mult, Netkachev a fost resuscitat special pentru calitatea sa de fost militar și izul de credibilitate în tetrul de zonflict înghețat (predecesorul său Aleksandr Lebed fiind decedat) și are drept țintă atacarea exercițiilor NATO la Marea Baltică și - după modelul aplicat de Rusia în exercițiile Kavkaz 2008, care s-au încheiat cu ocuparea Abhaziei și Osetiei de Sud - el susține, fără nici o bază, nici o probă sau nici un argument, nici mai mult nici mai puțin decât că acest experiment utilizând tehnică nouă vizând psihicul uman ar urma să fie pregătit și utilizat în exercițiul Shield XVI în viitoarea ofensivă a NATO împotriva Rusiei!
De aici nu mai există limite, și generalul vorbește despre identificarea și recrutarea viitorilor cobai etnici ruși și condiționarea lor psihică de cum NATO ar mai fi făcut-o altundeva (evident nu menționează unde). Ca în telefonul fără fir, plecând de la aceste alegații aiuritoare ale unui bătrân general - desconsiderat și nesusținut formal de autoritățile ruse, nu-i așa, chiar dacă i se oferă spațiu în ziarele oficioase ruse de prim plan - știrile sunt exploatate și amplificate creativ și aberant de către media rusă baltică -Baltnews.lv, la 24 aprilie și Leta.lv, la 25 aprilie.
În toate cazurile este vorba despre pregătire anti-rusă, pentru ca NATO / SUA să atace Rusia cu etnici ruși din statele baltice. În Lituania, acțiunea a fost mai complexă și a presupus intrarea pe un site de știri, BNS Lithuania news service website, cu ajutorul hakerilor ruși, iar aici a fost inserată o știre pirat potrivit căreia trupele americane ar fi fost intoxicate cu iperită (gaz chimic de luptă) care ar fi fost pus pe muniția ce trebuia lansată contra rușilor în prezumata ofensivă americană a NATO.
Enormitatea din asemenea „știri” e atât de mare încât puțini pot sucomba acestei capcane, pentru că cele câteva sute de soldați NATO din statele baltice, câteva mii în total, nu au cum să gândească vreo ofensivă contra trupelor ruse care, pe această linie, sunt într-un raport de 7:1 (manualele militare susțin că e nevoie de un raport de 3:1 pentru a câștiga un război convențional la nivelul trupelor terestre).
Deci Rusia ar putea mai degrabă să gândească o ofensivă de succes și nicidecum armatele statelor baltice și trupele de acolo, mai mult, și la nivelul apărării capabilitățile sunt reduse pentru a face față unui eventual atac. Însă există un public pentru orice știre, așa încât acestea sunt prizate cu precădere la nivelul minorității ruse din regiune, dar nu numai.