PUTIN interzice folosirea cuvintelor VULGARE în cărţi, ziare, filme, concerte şi la TV
- Simona Mătieș
- 5 mai 2014, 21:14
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, azi, o lege care interzice cuvintele vulgare în mass-media, filme, piese de teatru, spectacole, concerte, cărţi şi opere de artă.
Nerespectarea interdicţiei va fi sancţionată cu amenzi de 2.000-2.500 de ruble (40-50 de euro) în cazul persoanelor fizice, 4.000-4.500 de ruble (80-90 de euro) pentru cei care deţin o funcţie publică şi ajung la 40.000-50.000 de ruble (800-1.000 de euro) pentru persoanele juridice, scrie agenția EFE, citată de Agerpres.
Conform actului normativ, experţii în filologie sunt cei care vor decide de la caz la caz dacă termenii sau expresiile folosite au un caracter vulgar şi trebuie sancţionate.
Legea se aplică inclusiv în cazul spectacolelor culturale, artistice şi de divertisment. Cât despre filmele care conţin cuvinte grosolane, actul normativ interzice acordarea autorizaţiilor pentru difuzarea acestora în cinematografe.
Preşedintele rus a mai promulgat în urmă cu un an o lege împotriva folosirii cuvintelor vulgare în mass-media scrisă şi audiovizuală.
Pentru folosirea unor astfel de termeni, agenţiei de ştiri Rosbalt i s-a retras anul trecut licenţa, dar unii consideră că este vorba de fapt despre o răzbunare politică pentru a reduce la tăcere această voce critică la adresa Kremlinului.