Rusia a declarat sâmbătă că nu va lua parte la al doilea summit dedicat Ucrainei, programat de Kiev pentru luna noiembrie, după o primă întâlnire de pace desfășurată în iunie în Elveția.
Refuzul vine după ce președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat dorința ca Moscova să fie prezentă la această întâlnire.
Rusia anunță absența de la cel de-al doilea summit pentru Ucraina
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat într-un comunicat că summitul va urmări aceleași scopuri: promovarea iluzoriei „formulei Zelenski” ca un posibil fundament pentru rezolvarea conflictului, obținerea susținerii din partea majorității țărilor și utilizarea acesteia pentru a impune Rusiei un ultimatum de capitulare.
„Nu vom participa la astfel de 'summituri'”, a ținut să sublinieze Zaharova.
Rusia a respins această viziune, manifestând deja rezerve considerabile, înaintea vizitei lui Zelenski la Washington de săptămâna viitoare.
Cu această ocazie, liderul de la Kiev plănuiește să prezinte propunerile sale pentru pace președintelui Joe Biden, vicepreședintei și candidatei democratice Kamala Harris, precum și fostului președinte și candidat republican Donald Trump.
Moscova va lua în considerare doar „propuneri serioase”
Kievul continuă să ceară o pace „justă”, care să implice retragerea trupelor ruse din zonele ocupate, inclusiv din peninsula Crimeea.
În schimb, Rusia a declarat că este dispusă să ia în considerare doar „propuneri serioase” care să reflecte „situația de pe teren și realitățile geopolitice”.
În luna iunie, președintele rus Vladimir Putin a afirmat că Moscova este dispusă să negocieze pacea doar cu condiția ca Ucraina să renunțe la suveranitatea asupra cinci regiuni, care sunt parțial sau total ocupate de Rusia, potrivit Agerpres.
Volodimir Zelenski, de acord ca Rusia să participe la un viitor summit al păcii
În iulie, Volodimir Zelenski a făcut un pas către negocierile de pace cu Rusia, anunțând că este deschis la ideea de a avea reprezentanți ai Rusiei la un viitor summit dedicat păcii din Ucraina.
Un prim summit pentru pace în Ucraina a avut loc la mijlocul lunii iunie în Elveția, reunind reprezentanți din câteva zeci de țări.
Totuși, Rusia nu a fost invitată, iar China, un aliat important al Moscovei pe plan diplomatic, a ales să nu participe.