Rusia: ”Jucătorii din afara regiunii” creează tensiuni artificiale în Marea Neagră. Putin se teme de manevrele lui Erdogan

Marea Neagră a devenit punctul fierbinte al tensiunilor dintre NATO și Rusia. Ambele părți se tem să nu piardă teren în războiul nervilor așa că provocările se țin lanț și de o parte și de cealaltă.

Echilibrul de forțe s-ar putea schimba, însă, după ce "Canalul Istanbul", visat de Erdogan, va da Turciei posibilitatea să ocolească prevederile tratatului de la Convenției de la Montreux.

Rusia, foarte atentă la jocurile lui Erdogan

Poziția oficială a Moscovei, reluată de declarațiile recente ale reprezentanților Ministerului de Externe este că ”jucătorii din afara regiunii” creează tensiuni artificiale în Marea Neagră. În acest sens, Moscova se află într-un permanent dialog cu Ankara pe tema construcției canalului ”Istanbul”. Inițiativa Turciei merită cea mai mare atenție, au declarat, pentru RIA Novosti, diplomați din Ministerul de Externe al Rusiei, informează Vesti.ru.

Erdogan vrea să facă pace cu Biden pe socoteala lui Putin?

Nici nu e de mirare interesul pe care Putin îl acordă acestui canal. Noua cale navigabilă nu numai că va reduce traficul prin Bosfor, dar ar putea crea probleme cu respectarea Convenției de la Montreaux. Convenția, semnată la 21 iulie 1936 în localitatea elvețiană Montreux, reglementează trecerea navelor militare ale țărilor situate în afara regiunii Mării Negre prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, în drumul lor spre Marea Neagră. Convenția de la Montreux privind statutul Bosforului și Dardanelelor stabilește limitele stricte asupra clasei de nave, tonajului acestora și durata șederii în Marea Neagră pentru puterile care nu au deschidere la Marea Neagră. Potrivit unui document, navele de război ale acestor țări nu au voie să rămână în Marea Neagră mai mult de 21 de zile. Mai mult, crucișătoarele mari, cuirasatele și portavioanele nu pot intra deloc în această zonă. La Kremlin există temerea că Erdogan va încerca să-și îmbunătățească relațiile cu Statele Unite, facilitând navelor de război americane accesul în Marea Neagră prin ocolirea prevederilor convențiri.

Moscova mizează încă pe o ruptură între SUA și Turcia

Moscova nu a pierdut, însă, speranța că deteriorarea relațiilor dintre Washington și Ankara, îi va face pe turci să caute un modus vivendi cu ei, așa că deocamdată diplomații săi se feresc să-l atace deschis pe Erdogan.

”Vom continua să monitorizăm îndeaproape situația cu privire la modul în care dispozițiile Convenției sunt puse în aplicare practic, inclusiv în ceea ce privește limitarea tonajului maxim total în timpul tranzitului, precum și tonajul maxim al navelor de război ale puterilor non-costiere din zona Mării Negre și durata șederii lor în zona de apă a Mării Negre”, declară Ministerul Rus de Externe, potrivit site-ului Vești din Rusia.

Moscova își reafitrmă, însă, convingerea că respectarea prevederilor Convenției de la Montreux este necesară, scrie RIA Novosti. Asta deși Erdogan a precizat clar că nouil canal nu se va supune prevederilor acestei convenții.