Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut precizări în legătură cu angajamentele Rusiei.
Dmitri Peskov a declarat, miercuri, că Rusia are angajamente de securitate faţă de Armenia, în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, în cazul atacării teritoriului ei, dar nu faţă de Karabah.
Luptele în zona enclavei Nagorno-Karabah sunt cele mai violente din ultimii 26 de ani.
În conformitate cu Tratatul de Securitate Colectivă, Rusia şi celelalte state membre ale acestuia pot interveni în ajutorul Armeniei, numai dacă ea se va confrunta cu o agresiune sau un atac din afară, dar aceste angajamente nu se extind asupra nerecunoscutei Republici Nagorno-Karabah, care nu este parte a Tratatului, preşedintele Putin delimitând clar cele două situaţii - a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit acestuia, informaţiile privind extinderea luptelor pe teritoriul Armeniei nu se confirmă.
Dmitri Peskov a subliniat în acealaşi timp îngrijorarea profundă a Rusiei faţă de pericolul major al prezenţei în zona de conflict din Nagornîi-Karabah a extremiştilor din Siria.
Preşedintele Vladimir Putin, care miercuri a împlinit 68 de ani, a discutat crizele din Nagornîi-Karabah şi Kîrgîstan cu mai mulţi lideri CSI, care l-au felicitat cu ocazia zilei de naştere, între care cu preşedintele Azebaidjanului, Ilham Aliyev, pentru prima dată de la declanşarea conflictului din Karabah, şi cu premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, pentru a 5-a oară în aceeaşi perioadă.
Putin şi Aliyev au convenit să continue dialogul - a precizat Dmitri Peskov -, în timp ce Preşedinţia Armeană a informat că Putin şi Pashinyan au subliniat importanţa încetării luptelor, scrie Rador.
Premierul armean Nikol Pashinyan a declarat marţi că este „convins” că Rusia va veni în ajutor dacă ţara va fi atacată direct, pe fondul ostilităţilor cu Azerbaidjanul în enclava separatistă Nagorno-Karabah.
Nagorno-Karabah, enclavă populată în cea mai mare parte de armeni, s-a desprins din Azerbaidjadupă căderea URSS, ducând la un război, la începutul anilor 1990, care s-a soldat cu 30.000 de morţi. Frontul a fost aproape îngheţat de atunci, în pofida ciocnirilor regulate.