China comunistă dă bani pentru războiul lui Putin. Cât petrol a cumpărat
- Cristian Raducanu
- 22 ianuarie 2024, 15:20
După invadarea Ucrainei din februarie 2022, statele occidentale au extins lista de sancțiuni la adresa Federației Ruse, prin urmare, cumpărătorii internaționali au fost nevoiți să evite importurile de petrol din Rusia. Dar China comunistă a ignorat sancțiunile și a cumpărat peste 107 milioane de tone de țiței.
Rusia a devenit cel mai important furnizor de petrol al Chinei în 2023. Moscova a livrat anul trecut Beijingului peste 107 milioane de tone de țiței, ceea ce s-ar traduce printr-o cantitate de 2,14 milioane de barili livrată zilnic, devansând astfel furnizori importanți precum Arabia Saudită și Irak.
Rusia, cel mai important furnizor de petrol al Chinei
China, cel mai mare consumator de țiței din lume, a fentat sancțiunile occidentale și a importat cantități uriașe de petrol necesare fabricilor sale de procesare. Importurile de țiței din Arabia Saudită au scăzut anul trecut cu aproximativ 2 procente până la o valoare de 8,56 milioane de tone. Motivul constă în faptul că gigantul petrolier din Orientul Mijlociu a pierdut cota de piață deoarece prețul țițeiului rusesc este mai ieftin.
După invadarea Ucrainei din februarie 2022 statele occidentale au extins lista de sancțiuni la adresa Federației Ruse, prin urmare, cumpărătorii internaționali au fost nevoiți să evite importurile de petrol din Rusia. Astfel, țițeiul rus s-a tranzacționat sub valorile de referință cotate pe piața internațională, ca urmare a plafonului de preț impus de Occident.
Cererea crescută a rafinăriilor chineze și indiene pentru petrolul cu preț mic a majorat tariful țițeiului rusesc ESPO în 2023. Fapt ce a făcut ca plafonul de 60 de dolari/baril, preț practicat de Grupul celor șapte, să fie depășit.
Arabia Saudită a redus producția de țiței
La finalul anului trecut transporturile de țiței ESPO au consemnat o scădere a prețului de aproximativ 50 de cenți, până la 20 de cenți/baril față de indicele de referință ICE Brent. În tot acest timp, Arabia Saudită a majorat prețurile la petrolul Arab Light, fapt ce a determinat ca unele rafinării să caute materia primă la un preț ceva mai accesibil.
Arabia Saudită și Rusia, cei mai mari producători de petrol din lume, au redus anul trecut producția și exporturile de petrol în demersul acestora de a susține prețurile. În timp ce gigantul petrolier din Orientul Mijlociu a a anunțat că în acest trimestru va reduce producția cu 1 milion de barili pe zi, Rusia a declarat că în 32024 va reduce exporturile de la 500.000 barili/zi la 300.000 de barili.
Pentru a evita sancțiunile occidentale rafinăriile din China apelează la traderi intermediari care se ocupă transportul și asigură cantitatea necesară de țiței. De asemenea, cumpărătorii folosesc apele din largul Malaiezei ca punct de transbordare pentru mărfurile din Iran și Venezuela supuse de asemenea sancțiunilor occindentale.
Importurile de petrol din Malaezia au crescut cu 53,7%
China a raportat în 2023 o creștere a importurilor de petrol din Malaezia de 53,7%, în detrimentul petrolului din Venezuela, deși sancțiunile aplicate de SUA, Caracusului s-au mai relaxat. De asemenea, China a raportat o creștere importurilor de petrol din Statele Unite.
Creșterea raportată a fost de puțin peste 80 de procente, în pofida tensiunilor geopolitice. Astfel, importurile totale de țiței ale Chinei au crescut în 2023 până la un record de 563,99 milioane de tone, adică 11,28 milioane de barili pe zi, potrivit Reuters.