Rusia face „mișcări de trupe” în Marea Neagră. Dronele NATO, trecute pe mod invizibil

Marea Neagră / Sursa foto: Dreamstime.com

Mai mulți experți militari independenți vorbesc despre mișcările făcute de Rusia în Marea Neagră. Potrivit acestora, un submarin a fost adus cu escortă la Sevastopol, cel mai probabil pentru a fi încărcat cu rachete Kalibr. În tot acest timp, dronele NATO au înregistrat pe radar trasee neobișnuite.

Experții militari independenți au înregistrat o „mișcare de trupe” în Marea Neagră. Potrivit acestora, cel puțin un submarin de mari dimensiuni, capabil să lanseze rachete subacvatice asupra unor ținte terestre, a fost transferat la Sevastopol, din Crimeea ocupată.

Potrivit specialiștilor, acest submarin care poate lansa rachete asupra unor ținte terestre aflate la mare distanță, a fost dus la Sevastopol, cel mai probabil, pentru a fi încărcat cu rachete de tip Kalibr.

„Traseul a fost făcut la suprafață, conform informațiilor satelitare. Observați escorta masivă pentru apărarea împotriva dronelor/USV-urilor ucrainene. Probabil submarinul a fost adus acolo să se încarce cu rachete de croazieră Kalibr înainte de a pleca în misiune în Marea Neagră pentru a lansa atacuri asupra țintelor terestre ucrainene”, arată pe Twitter expertul militar britanic H.I. Sutton.

Zona Odesa este locul din Marea Neagră de unde au fost lansate mai multe rachete spre Ucraina. Vineri, pe 10 februarie, liderii de la Kiev au susținut că două rachete lansate din această zonă ar fi traversat spațiul aerian românesc și cel al Republicii Moldova. Informația a fost infirmată de autoritățile române, aceștia precizând că rachete au traversat doar spațiul aerian al vecinilor de peste Prut.

Duminică, Ucraina a raportat noi atacuri ale Rusiei asupra Insulei Șerpilor. Atacul a fost unul nocturn, lansat de două avioane Su-24. Patru proiectile au fost trase asupra teritoriul controlat acum de Kiev.

„De asemenea, din sistemul de rachete de coastă de pe teritoriul Crimeei ocupate temporar, inamicul a folosit trei rachete antinavă Onyx, lovind zona de coastă (n.r. - a Insulei Șerpilor). Nu există victime sau victime”, a transmis armata ucraineană.

Dronele NATO au înregistrat trasee neobișnuite

În timp ce unii experți vorbesc despre mișcările Rusiei din Marea Neagră, alții au urmărit activitatea de supraveghere-spionaj întreprinsă în ultimele zile de forțele NATO mobilizate în bazinul Mării Negre. Pe 12 februarie, o dronă Forte 11 a fost surprinsă de site-urile specializate în urmărirea traiectoriilor aparatelor de zbor survolând de mai multe ori o zonă din centrul Mării Negre. Acest aparat de zbor fără pilot a stat mai mult timp în zona Crimeei, supraveghind traseul Novorossiisk-Sevastopol.

Un Boeing P-8 Poseidon, un alt aparat de zbor american pentru recunoaștere, a fost surprins în zona gurilor de vărsare ale Dunării în Marea Neagră.

Marți, 14 februarie, a avut loc un eveniment militar rar. Două drone de supraveghere NATO s-au aflat, pentru un timp scurt, în zona coastelor României și Bulgariei. La puțin timp după ce au fost detectate de radarele comerciale, ambele aparate de zbor fără pilor au trecut pe modul invizibil.

"Nu pot spune că am mai văzut asta până acum: două drone RQ (n.r. - divizia de supravheghere a NATO cu aparate de zbor coontrolate de la distanță), Global Hawk FORTE și Phoenix UAVGH000 - ambele în Marea Neagră. Phoenix-ul intra regulat pe modul invizibil între Bulgaria și România. Prima dată, îmi amintesc, când avem confirmarea vizuală a ambelor aparate de zbor simultan. Ce face flota Mării Negre?", se întreabă un alt blogger militar într-o postare pe Twitter.