Rusia desfășoară primele arme hipersonice. Apocalipsa are un nume: Avangard

Rusia desfășoară primele arme hipersonice. Apocalipsa are un nume: Avangard

Anul trecut Vladimir Putin a dezvăluit arme noi „invincibile” care pot trece de scutul american antirachetă

În panoplia armelor viitorului prezentate de Putin figurau două arme hipersonice: rachetele Avangard și Kinjal. Precum și racheta balistică intercontinentală RS- 28 „Sarmat”, care poate transporta până la 10 focoase nucleare de mare putere.

Două sisteme cu propulsie nucleară au fost de asemenea prezentate, între care un soi de torpilă sau dronă denumită Status-6 Poseidon, și racheta de croazieră Burevestnik.

Toate aceste noi arme nu sunt încă operaționale. Astfel, racheta Sarmat, a cărei masă ar fi de 208 tone și o rază de acțiune de 18.000 km, ar trebui să treacă ultima sa fază de teste în 2020, potrivit autorităților ruse.

În ceea ce privește punerea în funcțiune a sistemului oceanic multifuncțional Status-6 Poseidon , care se presupune că va transporta o ogivă termonucleară de 100 de megatone, nu va sosi înainbte de 2021.

În plus, dezvoltarea rachetelor Burevestnik cu propulsie nucleară a fost afectată cel mai probabil de explozia unei arme „clasificate” care a avut loc vara trecută la baza Nionoksa (oblastul Arkhangelsk), care a provocat un vârf al radioactivității în zonă. „Probabil” pentru că experții nu pot avansa nicio certitudine, Moscova păstrând secretul absolut în legătură cu acest test.

Cu toate acestea, la 22 noiembrie președintele Putin a dat asigurări că lucrările la această armă vor fi finalizate.

„Însuși faptul de a deține o tehnologie atât de remarcabilă este astăzi cea mai importantă și de încredere speranță pentru asigurarea păcii în lume”, a justificat liderul de la Kremlin. „Orice s-ar întâmpla, vom perfecționa această armă", a insistat el.

Însă în domeniul armelor hipersonice Rusia a progresat cel mai mult în ultimele luni. De exemplu, agenția TASS a raportat la 30 noiembrie că testele cu rachete Kinjal au fost efectuate mai devreme în extremitatea nordului.

Această rachetă, capabilă să poarte focoase nucleare sau convenționale și să parcurgă peste 2.000 km, ar fi fost deja dislocată în sudul Rusiei.

Dar Moscova a făcut recent două anunțuri importante despre sistemul Avangard, care este de fapt un planor hipersonic.

Propulsată mai întâi de o rachetă intercontinentală RS-18 / SS-19 , Avangard „se plimbă” pe straturile înalte ale atmosferei, ceea ce îi permite să aibă o traiectorie potențial mai puțin previzibilă comparativ cu cea a unei rachete „tradiționale” și, astfel, să fie mai puțin vulnerabilă la sistemele de apărare împotriva rachetelor, scrie Opex 360.

China, Statele Unite și Franța (cu demonstratorul V-Max) sunt interesate de această tehnologie, care implică mai multe provocări, inclusiv, de exemplu, cele referitoare la rezistența materialelor.

Cu toate acestea, chiar dacă aceste arme hipersonice îngreunează extinderea tratatului de dezarmare New Start, care nu privește decât Moscova și Washington, ministerul rus al Apărării a prezentat sistemul Avangard unei delegații americane, săptămâna trecută.

Dezvoltat de NPO Mashinostroienia Corporation, Avangard pare a fi produsul muncii depuse în anii 1980 pentru a răspunde inițiativei de apărare strategică a administrației Reagan , faimosul „război al stelelor”.

Potrivit ministerului rus al Apărării, primele două sisteme Avangard vor fi puse în funcțiune, în mod experimental, luna aceasta.

La un an de la difuzarea unui videoclip care arată un test al unei astfel de arme, prezentat de Moscova drept reușit

Divizia de rachete din Dombarovo ar trebui să primească primele două sisteme Avangard. În total, două regimente ar trebui să fie echipate cu șase astfel de arme până în 2027.

Ne puteți urmări și pe Google News