Rusia anunță că sistează livrările de petrol țărilor care au plafonat prețul

Rusia anunță că sistează livrările de petrol țărilor care au plafonat prețul Sursa: Arhiva EVZ

Autoritățile de la Moscova critică decizia UE de a plafona prețul petrolului la 60 de dolari per baril. Un parlamentar rus a declarat că Europa își riscă securitatea energetică, iar Rusia nu va accepta aceste restricții.

Rusia a anunțat că nu va mai livra petrol țărilor din Uniunea Europeană. Totul după ce blocul comunitar a decis să plafoneze prețul la 60 de dolari per baril.

Rusia sistează livrările

Parlamentarul rus Leonid Sluțki a a declarat că Uniunea Europeană își pune în pericol securitatea energetică și face jocurile Statelor Unite. „Uniunea Europeană își pune în pericol securitatea energetică. Ei nu au stabilit un plafon, ci au atins din nou nivelul cel mai de jos.

Și pentru ce? Pentru a satisface ambițiile partenerilor lor de peste Ocean. Dar europenii nu pot aștepta ajutor din partea lor. Nicio restricție de preț nu este acceptabilă. Nu vor exista livrări de petrol către țările care se supun condițiilor de preț plafonat”, a declarat Leonid Sluțki pentru agenția de presă rusă TASS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și Vladimir Putin a anunțat în luna octombrie că Rusia nu va furniza resurse energetice acelor țări care vor stabili limite de preț, relatează CNN.

Decizia UE

Cele 27 de state membre ale UE au definitivat vineri un acord ce prevede plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra statelor terţe la 60 de dolari barilul. Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi care intră în vigoare luni, potrivit AFP.

Concret, prin această plafonare UE interzice companiilor europene implicate în livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi ofere serviciile dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul.

Cotaţia petrolului rusesc în prezent este de circa 65 de dolari barilul, aşadar această măsură va avea cel puţin deocamdată un impact limitat asupra exporturilor ruseşti de petrol.

Pentru situaţia în care preţul petrolului rusesc ar scădea sub 60 de dolari barilul, măsura stabilită de UE prevede stabilirea unui prag de 5% sub preţul pieţei, astfel încât Rusia să nu fie totuşi determinată să-şi sisteze exporturile de petrol, potrivit Agerpres.