Rusia a lansatun advertisment la adresa Armeniei. Moscova a transmis că dacă Erevanul se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale, va trebui să suporte consecințe grave. Instanța de judecată a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.
Curtea Penală Internațională (CPI) a emis, în urmă cu câteva zile, un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Președintele rus este acuzat de crimă de război, de deportări ilegale a sute de copii din Ucraina. Kremlinul consideră că această decizie este una lipsistă de sens, scandaloasă și partizană. Armenia este una dintre țările care are vechi legături cu Rusia, dar relațiile dintre cele două state s-au deteriorat când președintele rus a decis invadarea Ucrainei.
Erevanul face demersuri pentru a deveni stat parte la Statutul de la Roma, ceea ce înseamnă că trebuie să se supună jurisdicției CPI. O sursă din Ministerul de Externe rus a spus că planurile Armeniei sunt incceptabile pentru pentru Rusia. Kremlinul a avertizat că statul din Caucaz va suporta „consecințe extrem de negative” dacă se va supune jurisdicției CPI. Parlamentul armean trebuie să își dea acordul privind acest aspect, după ce Curtea Constituțională va aproba planul.
„Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale sunt absolut inacceptabile pe fondul recentelor mandate ilegale şi nule din punct de vedere juridic ale CPI împotriva conducerii ruse”, a spus sursa din ministerul rus. Armenia nu a transmis niciun punct de vedere referitot la reacția Moscovei.
Consecințele planului Armeniei pentru Vladimir Putin
Jurisdicția CPI în Armenia ar putea să complice planurile de călătorie ale lui Vladimir Putin. Dacă liderul de la Kremlin vrea să călătorească într-o țară care este parte oficială a Statutului de la Roma, el riscă să fie arestat. Pe lista țărilor în care președintele rus ar putea să călătorească în acest an se numără Africa de Sud și Turcia. Este important de precizat că Putin a mers frecvent în Armenia, unde armata sa are trupe de menţinere a păcii şi o bază militară.
Armenia a acuzat Rusia că nu a susținut pe deplin respectarea tratatului de încetare a focului încheiat între Erevan și Azerbaidjan în 2020. Este vorba de războiul declanșat împotriva regiunii cu populaţie armeană Nagorno-Karabah din Azerbaidjan. Moscova a fost cea care a negociat acest tratat, dar și-a apărat doar forțele sale de menținere a păcii. Armata rusă nu a intervenit deoarece soldații au considerat că activiștii azeri din acea regiune au blocat zona, informează Reuters.