Rujeola face ravagii! 21 cazuri noi și 15.540 de la începutul epidemiei

Rujeola face ravagii! 21 cazuri noi și 15.540 de la începutul epidemiei

21 cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în șase județe din țară și în Capitală, a anunțat Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. De asemenea, de la începutul epidemiei, s-au înregistrat un total de 15.540 de astfel de cazuri.

Până pe șapte decembrie, din cele peste 15.000 cazuri de rujeolă s-au înregistrat 59 decese. Ultimele 21 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în județele:  Bihor-9, Buzău-5, Prahova-3, Bucureşti-1, Caraş-Severin-1, Teleorman-1 şi Giurgiu-1,transmit reprezentanții Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Rujeola (sau pojarul) este o boală infecto-contagioasă, specific umană, determinată de virusul rujeolic. Se manifestă prin febră, erupţie, complicaţii frecvente şi severe și este o boală contagioasă, cu un procent foarte mare, 95%. Este important de reţinut că transmiterea se face prin strănut, tuse sau conversaţie, picături care rămân pentru o perioadă lungă de timp în aer, mai ales în spaţiile închise, de aceea este bine să aerisim des, mai ales după ce a strănutat sau tuşit cineva.