Iar visul i s-a îndeplinit. La vârsta de 30 de ani, Sfântul Eutihie a fost ales stareț al unei mănăstiri, urmând ca la câțiva ani distanță să ocupe chiar scaunul de patriarh.

Ulterior, din cauză că s-a opus ereziei, Sfântul Eutihie a fost exilat la mănăstirea în care și-a început ucenicia. După doisprezece ani și opt luni petrecute aici, timp în care s-a dovedit a fi un adevărat făcător de minuni, vindecându-i pe oameni doar prin rugăciune și ungere cu untdelemn, Sfântul Eutihie a fost rechemat în scaunul patriarhal, unde a rămas până când și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Rugăciunea pentru 6 aprilie

‘Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Ca pe uscat umblând Israel în adânc a luat urma şi pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Îmbogăţindu-te cu virtuţi şi luminându-te cu Luminile cele Strălucitoare ale darurilor lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de patimile ticăloşiei prin rugăciunile tale, ca să te laud, Preaînţelepte Ierarhe Eutihie. Viţă sădită din cer în curţile lui Dumnezeu ai odrăslit, adevărat îndestulată cu roadele faptelor celor bune, împreună şi cu ale minunilor, Sfinte Părinte Eutihie.

Făcând mintea stăpână, ai biruit tirania patimilor, cuvioase. Pentru aceea, înălţându-te cu aripile nepătimirii, ai ajuns tocmai la Locaşurile lui Dumnezeu. Primind pe Ziditorul tău, precum a voit a Se Întrupa mai presus de cuget din pântecele tău fără de sămânţă, te-ai arătat cu adevărat Stăpână a făpturilor, Preacurată. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului și slavă Sfinților toți. Amin”.