Rudel Obreja rămâne după gratii: "Vîntu a zis că îmi va lua gâtul cu ajutorul moldovenilor!"

Rudel Obreja rămâne după gratii: "Vîntu a zis că îmi va lua gâtul cu ajutorul moldovenilor!"

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti iau în discuţie recursul formulat de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin care a fost arestat preventiv. Fostul sportiv este acuzat de trafic de influenţă.

Update ora 18.00 Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins joi contestaţia lui Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, şi au decis ca acesta să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile, el fiind urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă.

Curtea de Apel Bucureşti i-a respins definitiv contestaţia lui Rudel Obreja şi a menţinut decizia de arestare luată pe 5 februarie de Tribunalul Bucureşti. Update ora 10.40 Rudel Obreja a fost adus în fata instantei. Intrebat de jurnalişti dacă este victima unei înscenari, Obreja a pozat în victimă, susţinând ca a fost amenintat cu moartea de Sorin Ovidiu Vîntu."Este o înscenare a acestor jigodii care au nenorocit sute de mii de oameni", a spus Obreja la intrare în Curtea de Apel. "Am fost ameninţat, da. Cu moldovenii a  zis că îmi ia gâtul," a mai strigat acesta. Întrebat dacăeste vorba de Sorin Ovidiu Vîntu el a răspuns afirmativ: "Da, el este jigodia".  Pe 5 februarie, Rudel Obreja a fost arestat la propunerea DNA pentru 29 de zile. Cu o zi înainte el a fost reținut deoarece ar fi cerut unei persoane un milion de euro pentru a influenţa mai mulţi judecători să dea o decizie favorabilă într-un dosar de la Curtea Supremă. procurorii susţin că, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins de la un denunţător suma de 1.000.000 euro, iar în schimbul acelor bani a lăsat să se creadă că poate influenţa judecătorii, astfel încât să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului Sorin Ovidiu Vîntu. Cele două tranșe Hotărârea respectivă se referea la judecarea recursului declarat de denunțător împotriva unei decizii de condamnare, se arată într-un comuncat al DNA. Rudel Obreja ar fi cerut ca banii să-i fie daţi în două tranşe, 200.000 euro înainte de pronunţarea hotărârii, iar restul de 800.000 de euro, după obţinerea decizie favorabile din partea Instanţei Supreme. Pentru a fi cât mai credibil, Obreja a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu siguranţă o hotărâre favorabilă dacă va cere amânarea judecării recursului după intrarea în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noul Cod Penal şi noul Cod de Procedură Penală). Cum recursul a fost soluţionat înainte de 1 februarie 2014 şi a fost respins, hotărârea de condamnare cu executare a rămas definitivă.

Ne puteți urmări și pe Google News