Evenimentul Zilei > International > RTL TODAY: Traficul de copii în colimator: 388 de arestări în întreaga Europă
RTL TODAY: Traficul de copii în colimator: 388 de arestări în întreaga Europă

RTL TODAY: Traficul de copii în colimator: 388 de arestări în întreaga Europă

Europol, Portugalia, Spania și Regatul Unit au coordonat o zi de acțiune comună la nivelul întregii Europe vizând traficul de copii. Operațiune, susținută și de Frontex, s-a desfășurat în 5-11 octombrie și a implicat 12 țări.

O gamă largă de instituții precum poliția, autoritățile pentru imigrație, grănicerii, poliția transporturilor, servicii de asistență socială și protecția copilului ori inspectorate de muncă au participat la acțiunea comună.

Ea a dus la 388 de arestări, identificarea a 19 noi suspecți și deschiderea a 40 de noi anchete. Per total, 249 de potențiale victime ale traficului uman au fost identificate, dintre care 61 confirmate a fi minori, iar în cazul a 107 victime nu li s-a stabilit încă vârsta.

Traficul de copii este slab raportat poliției. Minorii sunt traficați pentru exploatare sexuală și muncă. Infractorii abuzează copiii și îi forțează să cerșească sau să comită delicte precum contrabandă sau infracțiuni mărunte.

În UE copiii sunt cel mai des traficați de rude. Aceste organizații criminale, conectate prin vaste rețele bazate pe clanuri, operează în multiple țări și mută copiii prin rotație. Ele îi abuzează prin exploatare sexuală, cerșit forțat și scheme infracționale forțate.

Minorii traficați din state non-UE sunt adesea victime ale contrabandiștilor de imigranți care colaborează cu adulți ce pretind a fi părinții ori tutorii copiilor.

Țările participante au fost Austria, Belgia, Croația, Cipru, Germania, Lituania, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Olanda și Regatul Unit.

Europol a coordonat zilele de acțiune și a facilitat schimbul de informații între state.

Europol a asigurat sprijin analitic și operațional permanent, facilitând și comunicarea în timp real între autoritățile participante.

Sursa

Traducere: Andrei Suba, RADOR

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News