Specialiștii în nutriție ne recomandă de cele mai multe ori să consumăm fructe și legume în stare proaspătă. Cu toate acestea, există și excepții de la regulă. De-a lungul timpului, numeroase studii au fost realizate pe consumul de roșii, iar cercetătorii au ajuns la o concluzie. Iată care sunt mai bune.
Roșiile, originale din America Centrală și de Sud, pot fi plantate în multe zone ale întregului glob. În Europa, ele au ajuns după secolul XVI-lea, fiind plantate pentru prima dată în Spania și Portugalia, apoi în Italia. În România, fructul a apărut în secolul al XVIII-lea. Potrivit studiilor, roșiile coapte în zonele cu mai mult soare, cum ar fi sudul Italiei sau Spania, pot avea mai multe arome și vitamine.
Atunci când vorbim despre roșii de consum, în stare proaspătă, ele pot fi culese și înainte de a atinge pragul maxim de coacere. Nu același lucru îl putem spune și despre roșiile care urmează să fie conservate. În cazul acestora, fructele sunt culese atunci când sunt coapte bine, având un conținut mai bogat de vitamine sau alte substanțe sănătoase.
De cele mai multe ori, roșiile sunt păstrate la frigider, însă acest obicei nu face decât să le schimbe gustul, nu să le prelungească termenul de păstrare. Din acest motiv, cele mai bune par să fie conservele. Ele sunt preparate la temperaturi care să nu afecteze proprietățile, iar depozitarea lor este mult mai ușoară.
Valorile nutriționale ale unei roșii crude pe 100 de grame:
- Calorii: 25 grame
- Glucide: 4,3 grame
- Proteine: 1,1 grame
- Carbohidrati: 3,9 grame
- Zahar: 0 grame
- Fibre: 1,2 grame
- Grăsimi: 0,3 grame
- Vitamine: C, K1, B9.
Valori nutriționale ale roșiilor la conservă pe 100 de grame:
- Calorii: 32 grame
- Glucide: 7.29 grame
- Proteine: 1,64 grame
- Grăsimi: 0.28 grame
- Fibre: 1.9 grame
- Zahăr: 0 grame
- Calciu: 34 mg
- Fier: 1.3 mg
- Magneziu: 20 mg
- Licopen: 5106 µg
- Vitamine: A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, E, K, C.
Roșii. Beneficii și proprietăți
Roșiile sunt foarte bune pentru sănătate. Valoarea mare de apă face ca acest fruct să fie unul slab calorii, indicat în diete. Studiile clinice ale substanțelor din roșii au arătat că ele ajută la menținerea inimii sănătoase, având efect asupra stratului interior al vaselor de sânge. De asemenea, consumul de roșii reduce riscul de coagulare a sângelui.
Cercetătorii au descoperit o legătură între substanțele din componența roșiilor și mai puține incidențe ale cancerelor de prostată, plămâni și stomac. Cantitatea mare de carotenoizi prezentă în fruct protejează femeile de cancer mamar.
Printre beneficiile roșiilor se află și îmbunătățirea sănătății pielii. Licopenul protejează împotriva arsurilor solare și reduce riscul apariției cancerului de piele.