Era decembrie 1941. America tocmai intrase în cel de-al Doilea Război Mondial, suferind mai multe pierderi în Pacific. Războiul din Africa și Europa merge și el din ce în ce mai rău. Trupele naziste se aflau la periferia Moscovei, iar britanicii pierdeau în Libia. În mijlocul acestei perioade tensionate, Churchill a ajuns la Casa Albă. El și președintele Roosvelt s-au întâlnit pentru a discuta tema războiului și a cooperării anglo-americane.

În urmă cu puțin timp, cei doi adoptaseră Carta Atlanticului. Atunci când rezultatul războiului rămânea incert, acest document de referință a îndrăznit să își imagineze un viitor liber și pașnic. Carta a afirmat drepturile la autonomie, precum și libertatea economică și socială pentru toți. De asemenea, punea bazele colaborării internaționale pe o serie de teme, de la comerț la apărare.

„Nimic de ascuns!”

Revenind la Churchill și Roosvelt. Deși cei doi încercau să oficializeze obiectivele lor de război și să clarifice relațiile dintre națiuni, un lucru le dădea bătăi de cap. Nu reușeau să găsească un nume potrivit pentru coaliția lor. Într-un moment de mare inspirație, Roosvelt a găsit răspunsul. A alergat către dormitorul lui Churchill și a anunțat: „Națiunile Unite!”. La scurt timp, președintele a realizat că oaspetele său era complet dezbrăcat și ia- cerut imediat iertare. Churchill i-ar fi răspuns: „Primul ministru al Marii Britanii nu are nimic de ascuns de președintele Statelor Unite!”

Ficțiune sau nu, ambii bărbați s-au angajat neclintit să construiască o lume mai bună după dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial. În ziua de Anul Nou 1942, Roosevelt și Churchill, împreună cu reprezentanți din alte două duzini de țări, au semnat Declarația Națiunilor Unite, potrivit Forbes.

Declarația afirma că victoria totală asupra dușmanilor fasciști era „esențială pentru apărarea vieții, libertății, independenței și libertății religioase și pentru păstrarea drepturilor omului și a justiției”. În următorii trei ani, Roosevelt, Churchill și aliații lor au continuat să elaboreze viziunea lor privind ordinea postbelică. Această ordine necesita organizații internaționale care să abordeze provocările globale și să promoveze interdependența.

O viziune pe timp de război

În primii ani de după Primul Război Mondial, Churchill devenise un adversar declarat al fascismului și nazismului. El avertiza constant cu privire la pericolele armatei germane. În mod similar, Roosevelt a disprețuit fascismul și a criticat izolaționismul american. Ambii au dorit să creeze o ordine liberală care să promoveze libertățile individuale și dezvoltarea economică. Ambii au recunoscut că o astfel de lume necesită cooperare internațională.

În imaginarea lumii postbelice, Roosevelt și Churchill au căutat în mod activ să evite greșelile făcute după Primul Război Mondial. În primul rând, au recunoscut că toate națiunile, învingători și învinși, trebuie să fie tratate în mod egal de către Organizația Națiunilor Unite. În al doilea rând, au știut că acțiunea colectivă necesită implicarea tuturor puterilor majore. În al treilea rând, au înțeles că Organizația Națiunilor Unite trebuie să aibă puteri de aplicare semnificative pentru a combate planurile statelor agresoare.

Pe măsură ce Al Doilea Război Mondial avansa, ideea unei organizații internaționale a prins contur. La Conferința de la Teheran din 1943, Roosevelt i-a propus lui Stalin crearea unei astfel de organizații. Stalin, confruntat cu devastările naziste, a recunoscut valoarea unei entități capabile să gestioneze agresiunile și problemele globale.

În 1944, pe măsură ce victoria Aliaților devenea iminentă, planificarea pentru pace a căpătat o importanță crescută. La Conferința Dumbarton Oaks, America, Marea Britanie, URSS și China au stabilit patru obiective pentru Națiunile Unite: menținerea păcii și securității, dezvoltarea relațiilor de prietenie între națiuni, cooperarea internațională și coordonarea acțiunilor naționale pentru atingerea acestor scopuri. Aceste principii au devenit articolul I din Carta ONU.

În iunie 1945, Națiunile Unite și-au ținut prima reuniune, marcând nașterea oficială a unei organizații menite să prevină conflictele globale și să promoveze cooperarea internațională. Aceasta a fost viziunea unei lumi unite împotriva războiului și în favoarea păcii durabile.