Jucătorul de fotbal Ștefan Radu, în vârstă de 36 de ani a decis să-și încheie cariera de jucător de fotbal profesionist. El a anunțat că se va retrage după ce se va încheia acest sezon competițional. Ștefan Radu activează, de mai mulți ani, în Italia, în Serie A, la echipa Lazio. Ștefan Radu a fost împrumutat de la Dinamo în iarna anului 2008, iar după jumătate de sezon a fost cumpărat definitiv de echipa romană.
Ștefan Radu va pune ghetele în cui după ce va încheia și acest sezon, la Lazio Roma. Fundașul român, poreclit „il Boss” joacă din 2008 pentru echipa din capitala Italiei. El a fost achiziționat de la Dinamo București pentru suma de 4,7 milioane de euro. Ștefan Radu deține recordul de meciuri jucate în tricoul lui Lazio, cel mai mare din toate timpurile, 348 de partide în Serie A. El a vorbit de curând despre decizia sa, de a se retrage, într-un interviu pe care l-a acordat jurnaliștilor din Italia.
„Au trecut foarte mulți ani, nici nu știu cum. Am câteva regrete, e normal, dar momentele bune le depășesc pe cele rele. La finalul anului trecut am decis că acesta va fi ultimul meu sezon. Pot să confirm, după câteva luni, că a venit timpul să spun la revedere fotbalului. Sper că Lazio va putea avea mai multe momente de satisfacție în următorii ani, acesta este cel mai important lucru”, a spus Ștefan Radu, potrivit Gazzetta dello Sport.
Fundașul român a rememorat primele zile petrecute la Lazio și spune că nu și-ar fi închipuit că va rămâne o perioadă atât de lungă la această echipă. El a afirmat că nu s-ar fi așteptat ca aproape întreaga sa carieră să se desfășoare sub culorile „biancoceleste”. La Lazio, în cei 15 ani de fotbal, Ștefan Radu a devenit jucătorul cu cele mai multe prezențe din istoria clubului.
„Nu m-am gândit niciodată că voi sta atât de mult timp, a fost un vis frumos. Am fost un copil la prima experiență departe de casă, am venit singur cu o valiză. Meritul pentru această creștere merge către club. Lazio a ocupat tot timpul locurile fruntașe din clasament și a încercat, în fiecare an, să progreseze. Sunt fericit că am avut șansa să câștig în acest tricou și să devin jucătorul cu cele mai multe prezențe în istoria acestui club minunat”, a mai spus jucătorul român.
Fotbalistul spune că nu se gândește la viitor
Ștefan Radu spune că nu s-a gândit la ce se va întâmpla după ce va renunța la fotbal. El spune că mai întâi dorește să încheie sezonul, motiv pentur care se concentrează pe jocurile care mai sunt de disputat până la final.
„Viitorul? Nu m-am decis încă, sezonul este încă lung și prioritatea mea este să rămân focusat pe echipă și să avem rezultate bune până la finalul campionatului”, a mai spus Radu.
Cariera lui Ștefan Radu la Lazio
În ultimele sezoane, fundașul român și-a pierdut postul de titular în echipa de fotbal a celor de la Lazio. El nu a mai fost în vederile antrenorului după ce Maurizio Sarri a preluat echipa. În sezonul 2021 - 2022, Ștefan Radu a prins doar 12 meciuri pentru echipa sa, în campionat și în Europa League. Iar în acest sezon a fost folosit în doar două partide, ambele în Europa League. De menționat că Lazio este adversara lui CFR Cluj din play-off-ul Ligii Europa.
Jucătorul Ștefan Radu debutat pentru Lazio pe 30 ianuarie 2008, cu Delio Rossi antrenor, într-un meci cu Fiorentina din Cupa Italiei. Jocul a fost câștigat de Lazio cu 2-1. În cariera sa, ca fundaș, Ștefan Radu a marcat de 10 ori pentru Lazio în toate competițiile și a mai bifat și alte 24 de assist-uri. Cu Lazio, fundașul a câștigat de trei ori Cupa Italiei și de trei ori Supercupa.