Bărbatul de 76 de ani arată cu degetul spre o pânză pe care sunt aşezate, pe verticală, şapte ideograme. Apăsată şi de nepătruns, caligrafia vine de departe, din peninsula care a ridicat recent pulsul omenirii, obligând-o să se gândească la război şi la moarte.

E o dedicaţie, ne lămureşte gazda: "Primul semn înseamnă «odată», al doilea «harnic», al treilea «cer», al patrulea «dedesubt », al cincilea e negaţie, al şaselea «dificil», iar ultimul «treabă ». Cum se citeşte? Mot a mot, «odată ce munceşti sub cer, nu există o treabă dificilă». Pe româneşte, «dacă pui osul, totul e posibil»".

La capătul devastat al lumii

Pentru Isidor Urian, limba coreeană şi peninsula celui mai dureros şi inflamat conflict internaţional al prezentului nu mai prezintă, de mult, nicio necunoscută.

În 1954, când a coborât pentru prima oară pe peronul gării din Phenian, avea doar 20 de ani şi o vagă impresie despre ce înseamnă munca diplomatică. Cu un an înainte dăduse, printr-o întâmplare, examen la Institutul de Relaţii Internaţionale, un soi de pepinieră pusă pe picioare de noul regim comunist, avid după cadre şi specialişti. Apoi, într-o zi, o voce de la Personal l-a anunţat sec: "Tovarăşul Urian, vrem să vă trimitem la studii în Coreea". Războiul abia se terminase de-a lungul Paralelei 38, iar aventura nu putea fi refuzată.

Urian îşi aminteşte: "Eram trei tineri entuziasmaţi. Acolo ne-a aşteptat cineva de la ambasadă şi ne-a dus la un cămin, într- un câmp, printre nişte dărâmături. N-avea ferestre, doar nişte scânduri bătute în cuie. Ăsta era oraşul. Exact ca-n biblie, nu mai era cărămidă pe cărămidă, războiul devastase totul". Erau vremuri în care reprezentanţa diplomatică a României însemna nişte căsuţe din lemn construite în grabă în munţi, la vreo 20 de kilometri de Phenian.

Relaţia cu patria lui Kim Ir Sen? Obligatorie într-o epocă în care socialismul şi capitalismul îşi dis putau supremaţia planetară. Pentru Isidor Urian, toate acestea nu contau atunci. Viitorul reprezentant al României ceauşiste era interesat doar să prindă ceva dintr-o limbă imposibilă. Şi a rămas la Phenian şase ani, terminând filologia şi asistând la ridicarea din ruine a capitalei Coreei de Nord.

Tur-retur cu voie de la Elena

În 1960, cu puţin timp înainte să se întoarcă în ţară, Urian i-a strâns pentru prima oară mâna lui Jong-il, un tânăr de 19 ani, îmbrăcat auster şi nepretenţios, pe care toată lumea îl ştia ca fiind fiul lui Kim Ir Sen.

"Am revenit ca ataşat la Phenian în 1962 şi am rămas trei ani. Apoi, chiar înainte de intervenţia din Cehoslovacia, m-au trimis iar în Coreea de Nord. În 1973, m-am întors la Bucureşti şi, pentru că Securitatea mă bănuia de spionaj în favoarea ruşilor, nu am mai ieşit din ţară până în 1979. În acel an, Ştefan Andrei, care era ministru de externe, a mers personal cu dosarul meu la Elena Ceauşescu şi a garantat pentru mine. În fine, am revenit în ţară în 1983 şi am mai părăsit Centrala MAE după Revoluţie, când am fost numit ambasador în Coreea de Sud", îşi reconstruieşte Isidor Urian activitatea diplomatică. Una în care, dincolo de secrete de stat, a aflat şi dedesubturile lumeşti ale misterului de proporţii sub care se ascunde astăzi Nordul.

Vreme de aproape două decenii, Urian a fost omul din spatele discuţiilor neoficiale dintre "Conducătorul" de la Bucureşti şi "Marele Lider" de la Phenian: "Am tradus din şi în coreeană de la Gheorghiu-Dej până la Constantinescu".

MARTORUL

Practica socialismului, între statui şi uzine

Istoria aceasta începe cavernos, în subterana unei realităţi diplomatice niciodată ajunse în comunicatele oficiale. Până la instalarea lui Nicolae Ceauşescu în fotoliul de lider al comunismului românesc, relaţia cu Phenianul s-a desfăşurat în marginea obişnuitelor "legături prieteneşti cu ţările socialiste".

În această perioadă, România i-a trimis, fără criterii precise, ca ambasadori în Coreea de Nord şi pe Anton Tatu Jianu (ministrul justiţiei în al doilea guvern Dej), şi pe Manole Bodnăraş (fratele lui Emil Bodnăraş şi preşedinte al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor în momentul în vestirii ca ambasador). Despre ultimul, Isidor Urian îşi aminteşte că, în prima zi a mandatului, i-a convocat pe toţi funcţionarii ambasadei şi le-a zis: "Voi faceţi toate treburile, eu doar semnez. Să nu-mi daţi să sem nez că vând ambasada, în rest orice".

Sadoveanu, la scara avionului

1981. Isidor Urian (dreapta), alături de Kim Ir Sen şi de Constantin
Mitea (stânga)

Kim Ir Sen, pe care regimul de la Bucureşti îl sprijinise financiar şi umanitar în perioada războiului din Peninsula Coreeană, a făcut o singură vizită la Bucureşti în mandatul lui Dej. Fotografii vechi, din acel mai 1956 în care liderul asiatic a fost oaspetele Uzinelor „23 August”, reţin o primire pe Otopeni cu Mihail Sadoveanu în rolul maestrului de ceremonii. După venirea la putere a lui Ceauşescu însă, „prietenia” avea să capete accente grandioase. Din 1975 până în 1984, Kim Ir Sen a mai vizitat România de trei ori, iar dictatorul de la Bucureşti i-a întors serviciul în patru ocazii. O bornă rămâne vizita din 1971 la Phenian, punctul de start în cronica teribilă a cultului ceauşist al personalităţii.

Urian nu e însă de acord: "În bună parte, e fabulaţie. La noi, Ceauşescu şi-a construit cultul prin publicaţii, radio sau televiziune. În Coreea, s-a construit şi o platformă populară de divinizare, e rau peste tot monumente şi statui. Unde mergea Kim Ir Sen se făcea un muzeu – în camera unde a fost, cu scaunul pe care a stat, hârtia pe care a scris. Aveau 40.000 la un moment dat. Lui Ceauşescu nu i-a plăcut niciodată asta. Chiar le mai spunea delegaţilor nord-coreeni că superioritatea socialismului nu se de monstrează cu statui, ci cu uzine. Niciodată însă nu i-a spus-o lui Kim Ir Sen. Până la urmă, aveau o prietenie de faţadă. El îl informa despre toate discuţiile pe care le purta cu celelalte state, într- o perioadă în care avea contacte cu americanii, englezii, japonezii. Ei dădeau la schimb primiri fastuoase. Scoteau în stradă chiar şi 500.000 de oameni. Iar Ceauşescu a fost impresionat de mobilizarea mulţimilor".

KIM JONG-IL, ALTFEL

"Sângele e mai preţios decât apa"

Prim-plan uşor stângaci cu Nicolae Ceauşescu şi un tip în costum lângă el. În spate, doi coreeni păstrează un aer vigilent. Lângă ei, într-un geam, se oglindeşte imaginea în contrapartidă din spatele camerei de filmat. Se văd zeci de mii de braţe care flutură pancarte colorate, într-un desen perfect din mijlocul căruia răsare cuvântul "socialist". Imaginea e din Phenianul anilor ’70 şi apare în documentarul lui Andrei Ujică, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu".

Tipul în costum de lângă dictatorul român e Isidor Urian. Diplomatul îşi aminteşte că, în cadrul acelei vizite, Kim Ir Sen a vorbit pentru prima oară, neoficial, despre "moştenirea" sa. Era nemulţumit şi tulburat de traseul sistemelor socialiste, de libertăţile tot mai largi, de contactele cu străinii.


PHENIAN, 1978. Isidor Urian, alături de Nicolae Ceauşescu

"Situaţia a început să se degradeze politic, să se depărteze de la învăţăturile marxism-leninismului. Stalin a fost pus la zid în Uniunea Sovietică, cum este posibil aşa ceva? Schimbări nedorite se produc în toate ţările socialiste", i-ar fi spus Kim Ir Sen omologului său din România.


BUCUREŞTI, 1978. "Scînteia" relata pe larg despre vizita dictatorului român la Phenian

Apoi, a încheiat profetic: "Sângele e mai preţios decât apa". Ceauşescu a înţeles atunci că tronul e pregătit pentru Kim Jong-il. Lumea întreagă avea să afle câţiva ani mai târziu. Din spatele uşilor închise ale diplomaţiei, Urian oferă tuşa finală: "Admiraţia coreenilor pentru Kim Ir Sen şi Kim Jong -il e, în orice caz, mai autentică decât a fost la noi pentru Ceauşescu".

Cadoul care închide "urechile" Securităţii

Urian îl întâlnise pe fiul "Marelui Lider" în 1960, dar abia după ce a revenit la Phenian, doi ani mai târziu, a avut şansa să-l cunoască. La început, se întâlneau la ocazii oficiale şi de fiecare dată diplomatul român a rămas cu impresia unui tip modest şi cazon.

După vizita lui Ceauşescu din 1971, relaţiile dintre cei doi au ieşit din cadrul formal, dar Urian se fereşte să folosească cuvântul "prieten" pentru a descrie "discuţiile lungi" care au urmat şi chiar un mic favor – Kim Jong-il îi oferise un cod telefonic care îi permitea să "iasă" din circuitul ambasadei fără a intra sub monitorizarea serviciilor de securitate.

"Îi plăcea viteza. A avut câteva incidente, dar prefer să nu vorbesc despre asta. Chiar maşina noastră de la ambasadă era să intre în coliziune cu a lui. Oricum, la începutul anilor ’80 deja se schimbase. Ţin minte că în ’82, când mă pregăteam să părăsesc Phenianul pentru a mă întoarce în Centrala MAE, am cerut o întâlnire cu el, să-mi iau rămas bun. Mi s-a transmis că e prea ocupat şi că mă va primi un adjunct", rememorează Urian.

În urma amiciţiei sale cu omul care conduce azi, cu mână de fier, ultima dictatură stalinistă de pe glob au rămas două cadouri: o lansetă din fibră de sticlă şi o trusă de cosmetice. Ambele, producţie japoneză.

PLATFORMA

"Bomba atomică este singurul lor prieten"

E dimineaţă la Bucureşti, iar capitala României se pregăteşte, sub asediul unei ploi care a îngheţat efectiv oraşul, pentru parada militară de Ziua Naţională. Pe firele invizibile care se întind deasupra Palatelor Cotroceni şi Victoria, telegramele de felicitare au sosit deja. Pe două dintre ele semnează la final nişte nume ciudate, pe care nimeni nu le identifică cu vreun chip precis sau măcar o strângere de mână pa sageră.

Kim Yong Nam îi transmite preşedintelui Traian Băsescu felicitări şi succes în munca pentru stabilitatea economică şi dezvoltarea ţării. Choe Yong Rim e un milimetru mai puţin formal cu premierul Emil Boc şi îşi exprimă credinţa că relaţiile de cooperare şi prietenie dintre România şi ţara sa vor continua să se dezvolte "în acord cu cerinţele timpurilor".

Ţara demnitarilor cu nume ciudate este Coreea de Nord, patria sutelor de mii de asiatici care umpleau pe vremuri străzile Phenianului, la vizitele lui Nicolae Ceauşescu la "curtea" marelui lider Kim Ir Sen (transformat, după moarte, în "Preşedintele Etern" al republicii). Ţară în care Yong Nam şi Yong Rim nici măcar nu contează. La Phenian, important e atributul exclusiv al dinastiei Kim – eternul Ir Sen, supremul Jong-il şi briliantul Jong-un, după toate datele moştenitorul tronului.

"Dacă Phenianul intră în Sud, îi termină"

În media occidentală, Coreei de Nord i se mai spune şi "Regatul Sihastru", pentru izolarea extremă în care se află pe scena internaţională. Pentru Isidor Urian, prezentul de acolo îi mai aminteşte încă o dată de cuvântul "platformă".

"Bomba atomică este singurul lor prieten, într-o lume în care nu mai au pe nimeni. Aşa cum pe vremea lui Kim Ir Sen era o platformă de divinizare a dictatorului, astăzi se creează o platformă populară care să susţină teoria ameninţării sud-coreene. Dar războiul nu va izbucni, pentru că nu e interesul nimănui", crede diplomatul român.

Şi totuşi, dacă Nordul decide altfel? Urian nu e optimist, chiar dacă Seulul are de partea sa armata Washingtonului: "Dacă Phenianul intră în Sud, îi termină. «Noi ne-am inspirat în tehnica războiului de la nemţi şi de la evrei», zic ei. Şi aşa e, se pregătesc de 60 de ani pentru un conflict".

CONVINGERI

O poantă. Două lumi complet diferite

Secvenţă de povestit în ziare, care descrie esenţa dictaturii nord-coreene şi explică, peste timp, de ce la Phenian zeii comunismului rezistă încă. O povesteşte Isidor Urian, omul care, dincolo de titlurile bombastice ale presei socialiste, ştie că relaţia lui Nicolae Ceauşescu cu Kim Ir Sen n-a depăşit niciodată faza simplelor declaraţii de dragoste.

Îşi aminteşte fostul diplomat: "La noi, inclusiv Ceauşescu spunea bancuri împotriva regimului. De exemplu, la o masă cu fratele mai mic al lui Kim Ir Sen, care era membru al Biroului Politic din Coreea şi venise la tratament în România, au început să se spună bancuri. Şi Gogu Rădulescu, la îndemnul lui Ceauşescu, a început să zică poanta despre construirea socialismului în Elveţia: «O delegaţie de partid a mers în Elveţia să studieze dacă este posibilă construirea socialismului acolo. La întoarcere, au făcut un raport din care nu se prea înţelegea nimic, aşa că i-au chemat la partid să spună dacă este sau nu posibilă constuirea socialismului în Elveţia. La care ei au zis: «Este posibilă, dar ar fi păcat». După ce i-am tradus, coreeanul a replicat: «De ce-ar fi păcat?»".

Citiţi şi: Cum a ajuns Phenian în limba română