Românul care a abandonat pitonii la gunoi crește 200 de șobolani în captivitate

Românul care a abandonat pitonii la gunoi crește 200 de șobolani în captivitate

Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bihor face cercetări după ce un tânăr din Oradea a abandonat trei pitoni în cartierul Rogerius la locul unde se depozitează gunoiul.

Comisarul șef Sever Șerbescu spune că tânărul nu a vrut să spună sursa din care și-a procurat pitonii și că a anunțat și Poliția după ce a primit un telefon din partea unui coleg al tânărului prin care era anunțat că acesta crește în casă 200 de șobolani pe care îi folosea drept hrană pentru piton. Comisarul șef este îngrijorat deoarece tânărul nu dorește să colaboreze cu inspectorii.

Cel mai ciudat crescător de animale din România. A trecut de la șerpi la șobolani

„Pot fi șoareci, pot fi șobolani, dar noi nu putem avea acces să vedem exact despre ce e vorba deoarece nu ne spune nimic. Sunt îngrijorat de astfel de situații, deoarece mâine îi vine cuiva ideea să aducă ouă de șerpi constrictori , de anaconda, de mamba, de orice reptilă . Și nici nu vreau să mă gândesc dacă tânărul punea vipere la gunoi ce se putea întâmpla.

Ne puteți urmări și pe Google News

Problema e că noi nu avem definit ce înseamnă animale periculoase. De exemplu, există un arab care a adus dihori. Și aceștia pot fi periculoși fiindcă au colți. Au fost situații, cum e cazul de pe strada Feldioarei au crescut boa, anaconda, pitoni. I-au procurat de la pet-shop. Norocul a fost cu doamna ofițer de la Poliția Animalelor care e medic veterinar și e cunoscătoare, fiindcă și în acel caz situația putea deveni periculoasă cu copiii. Au fost scoși 7 pitoni din țară, în Ungaria, unii avea 3-4 metri…Ideea e că nu oricine trebuie să poată să crească astfel de animale. Acum lucrez la o propunere legislativă pe care o înaintez domnului prefect pentru a putea controla acest fenomen”, spune comisarul șef Șerban Serbescu.