Fosta soție a pilotului Adrian Iovan, mort în accidentul aviatic din Munții Apuseni, a postat pe contul personal de Facebook un mesaj cutremurător în memoria pilotului.

Este vorba despre o poezie compusă de Geo Ciolcan.

"IN MEMORIAM – ADRIAN IOVAN

De Geo Ciolcan

Ce iarnă sumbră cade peste noi , Din Cer, zăpada pare o visare , Inoată Ţara-n veşnicul noroi Când şterge-un anotimp din calendare;

Natura e duşmanul cel perfid Care ne pune viaţa la-ncercare, Dar oamenii-s mai răi,punând la zid Pe cei mai slabi şi fără apărare;

Se bat ca lupii cei flămânzi, din crâng, Dorind s-ajungă-n funcţii, să prospere, Ei nu văd ochii celor care plâng, Din lacrimi şi durere fac avere;

Se-nalţă Statul pe statui de lut Ce vor cădea la primul vânt de seară, Oameni – roboţi, o luăm de la-nceput Să ne zidim în dragoste de Ţară;

Dar, ce folos de inimi si de toţi Care mai cred în reveniri şi-n bine Când impostura generează hoţi Pătrunşi, perfid, în stupul de albine?

Dar, ce folos că ochii ne sunt plânşi Şi rugăciuni se-aud din gură-n gură, Când roiul e spurcat de-atâţia inşi Ajunşi pe trepte mari, prin sinecură?

Avem dovada faptului sever A celor afirmate cu – ntristare, Când aripile ce pluteau pe Cer N-au mai putut sau n-au mai vrut să zboare,

Şi-ngreunate, ca de-o piatră grea, Intrând cu gravitaţia în horă Şi-au început plutirea, ce murea Într-un impact c-o forţă-aşa majoră;

De ghiaţă, aripile au căzut Cum cad pe lampă fluturii în noapte, Şi cerul s-a rotit în azimut Oprind busola la cuvântul – Moarte !

Dar, n-a fost ghiaţă doar pe fuselaj Şi nu doar aripile-au fost givrate, Ca într-un joc al morţii, cu linşaj, Şi inimile fost-au îngheţate;

Da, inimile celor ce domnesc Peste o Ţară renăscută, iară, De ghiaţă-au fost, dar neamul românesc E mult prea viu în Ţara glaciară!

Plecat ca să salveze vieţi, în zbor Spre partea Ţării cu a ei Biharea, Pilotul îndrăgit, cuTricolor, N-a mai putut privi cu zâmbet zarea,

Totul s-a frânt în vuiet crud de brad Într-o pădure ce şi-acum suspină, Şi pe zăpadă conifere ard În candele tămâie de răşină;

Cu viaţa ta, pierdută prin nămeţi, Deşi puteai ca să rămâi în viaţă, Ai dăruit la oameni alte vieţi Ca ei să vadă-o nouă dimineaţă;

Tu nu mai eşti acuma printre noi, Surâzător şi vesel c-altă dată; Ce mai contează – eşti printre eroi, Doar că Bubuţu nu mai are tată!

Poate, din Cer, pe avion stelar, La manşă cu Luceafărul de Seară, Să mai cobori la Albert, şi, arar, Să-l vezi cum creşte, ca să nu te doară

Iovane Adrian, pilot de soi, Să nu te doară Iarna cu Infernul , Că mai puteai să locuieşti cu noi, Dar te-au învins : Chemarea si Sistemul!"