Românii care au toaleta în fundul curții vor fi obligați să se racordeze la rețeaua de canalizare, dacă o asemenea rețea există în localitatea lor.
Dacă nu vor face acest lucru, riscă amenzi usturătoare. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a trimis o circulară către primarii din toată țara, în care li se cere să facă liste cu cei care nu sunt racordați la rețeaua de canalizare. Este vorba nu doar de persoane fizice, ci și de cele juridice. Listele acestea vor ajunge la Garda de Mediu, care, la rândul ei, ar putea să aplice amenzi, dar numai în situația în care cei neracordați nu o vor face în termen de trei luni de când au fost avertizați să realizeze branșamentul respectiv.
Mai mult decât atât, potrivit aceleiași surse, vor fi interzise și fosele septice vidanjabile, cu excepția acelora care au și stație de epurare. „Potrivit articolului 41, alin 14 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, «utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înființate, dacă aceștia nu dețin stații de epurare avansată care respectă condițiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural»”, arată documentul Ministerului Dezvoltării. Amenzile pentru cei care nu respectă noile prevederi vor fi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. Cele mai recente date ale Eurestat arată că în România sunt 1,8 milioane de locuințe neracordate la rețeaua de canalizare, deci au veceul în fundul curții.
În aceste locuințe se află aproape 30% din populația acestei țări. Autoritățile se grăbesc să rezolve această problemă în condițiile în care țara noastră riscă să intre în procedură de infringement, din cauza nerespectării Directivei europene 91/271/ EEC care arată că toate locuințele din așezări mai mari de 2.000 de locuitori trebuie racordate la rețeaua de canalizare. Țara noastră a avut termen până la 31 decembrie 2018 să rezolve această problemă.