Necunoaşterea legislaţiei italiane din domeniul muncii face ca majoritatea românilor din Italia să piardă multe dintre foloasele materiale la care au dreptul. Frecvenţa mare este în rândul femeilor şi în special al colaboratoarelor familiale sau a bonelor, adică a badantelor. O româncă, care lucrează ca badantă la Pordenone a obţinut după un an de lucru legal, pensie de la statul italian.

Elena Popinciuc, din Suceava, are 63 de ani şi locuieşte în prezent într-o localitate din nord estul Italiei, San Vito al Tagliamento, din provincia Pordenone.

A venit în Italia în aprilie 2002, fiind chemată de o prietenă care lucra de câţiva ani şi care îi promisese un loc de muncă. În România încercase câteva afaceri care “datorită inflaţiei foarte mari şi a dobânzilor enorme pe care le practicau băncile la împrumuturile în valută”, au făcut-o să vând totul, să achite datoriile şi să “pornească în aventura italiană”, după cum a precizat Elena.

La destinaţie însă, a avut parte de o surpriză neplăcută. “O cunoştinţă de-a mea mai veche trebuia să mă aştepte la Vicenza şi să mă ducă direct la o familie unde trebuia să încep munca. Totul a fost anulat însă şi m-am trezit că nu aveam nici măcar unde să dorm. Prin amabilitatea patronilor prietenei mele am putut să dorm câteva zile la ea în cameră, dar nu mai mult de o săptămână,” mai povesteşte Elena.

"Am fost tratată rău" A telefonat pe la alte cunoştinţe şi după câteva zile a fost chemată să lucreze ca badantă, la o bătrână, la Campagnano di Roma, o localitate în apropierea Romei. “La primul salariu, însă, care era de doar 500 de euro, trebuia să plătesc jumătate celui care mă chemase. Eu am fost bucuroasă pentru că aveam măcar unde să stau şi puteam să şi câştig ceva”.

Nu a rămas la acel loc de muncă decât patru luni. “Acolo am fost tratată rău. Bătrâna era foarte capricioasă, plata era mică, nu aveam camera mea şi nu mai spun de mâncare. Nici nu se punea problema de zi liberă. Atunci m-am hotărât să mă informez despre drepturile mele, mai ales că am avut noroc şi de Sanatoria care mi-a permis să obţin permisul de soggiorno”.

A urmat o periodă de doi ani, petrecută la Roma, în care nu a găsit de lucru pe perioade lungi şi cu contract de muncă legal. “Ţineam neapărat să-mi găsesc de lucru legal, cu contract, cu taxe plătite, pentru că în fiecare an trebuia să-mi reînoiesc permisul de şedere. Peste tot numai promisiuni şi mereu îmi motivau că trebuie să fie o periodă de probă. M-am ţinut tare şi asta mi-a folosit, pentru că în momentul depunerii actelor pentru obţinerea permisului sau a pensiei am putut dovedi vechimea sau domiciliul în Italia”, a precizat Elena.

A plecat şi din Roma. Tot prin nişte cunoştinţe a obţinut de lucru la Pordenone. Aici a găsit “o altă Italie. Totul era diferit faţă de Roma. Aici este greu de găsit de muncă la negru şi peste tot femeile cu care am vorbit aveau contracte de muncă plătite, concedii în fiecare an, taxele către stat le plăteau patronii, nu cum făceam la Roma, unde trebuia să le plătim noi pentru a ne putea prelungi permisul de şedere”.

Cursuri de specialitate, la 63 de ani Elena a mai observat că cel mai bine plătite erau badantele care aveau cursuri şi diplome care atestau o pregătire pentru îngrijirea bătrânilor. S-a interesat cum şi unde se poate înscrie, după care a frecventat un asemenea curs timp de şase luni. În afară faptului că a găsit imediat un loc de muncă bun, a învăţat foarte multe lucruri noi, foarte utile pentru munca de badantă. “Acum sunt pregatită să intervin în anumite situaţii, să-mi uşurez chiar munca uneori şi simt chiar că sunt şi mai respectată pentru ceea ce fac”.

Românca nu s-a oprit aici şi s-a interesat dacă poate primi pensie de la statul italian. S-a prezentat la un sindicat (CISL) din zona unde locuia şi funcţionarii au îndrumat-o către INPS.

Acolo a făcut dovada perioadei în care a lucrat legal în Italia, a declarat pensia pe care o primeşte în Romania şi i s-a stabilit diferenţa până la cât avea dreptul. “Aş recomanda tuturor româncelor care au împlinit vârsta de pensionare, 60 de ani şi care au o vechime de muncă legală în Italia mai mare de un an, să se prezinte la INPS cu documentale necesare şi să ceară să li aplice şi lor dreptul de a primi pensie. Multe românce cu care am vorbit habar n-aveau că pot obţine pensie”, a mai adăugat aceasta.

După aprobarea cererii funcţionarii de la sindicat au invitat-o chiar să stea de vorbă cu femei din diferite ţări care practicau meserii domestice şi care aveau vârsta de pensionare, lămurindu-le asupra documentelor necesare şi a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească.

Acum Elena este mulţumită de munca pe care o face şi de câştigul pe care îl are. De puţin timp şi-a cumpărat un autoturism cu care îşi permite în timpul liber să “mai facă un ban în plus prin distribuţie cu produse cosmetice şi de uz casnic ale firmei AMWAY”. Românca a mai declarat că se va simţi complet împlinită abia în luna septembrie când, va deveni pentru prima dată bunică.

Realitatea din Italia Andi Rădiu