SONDAJ: Românii nu vor viaţă veşnică şi cred în extratereştri

SONDAJ: Românii nu vor viaţă veşnică şi cred în extratereştri

Documentarul "Curiosity", care se lansează luni la Discovery Channel, a prilejuit efectuarea unui sondaj inedit între locuitorii din sud-estul Europei.

Românii cred în Dumnezeu, dar nu vor să trăiască veşnic, cred în teoria conspiraţiei în ceea ce-i priveşte pe extratereştri şi n-ar renunţa la tehnologie. Dacă ar fi să pună o singură întrebare, ca mulţi alţi sud-est europeni, aceasta ar fi: "Ce se întâmplă după ce murim?".

Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de "Daedalus Millward Brown" pentru Discovery Networks în Europa de Sud-Est.

"Românii cred în viaţa de după moarte, este una din coordonatele principale transmise foarte devreme, odată cu ideea de îngeri sau cu idea de Moş Crăciun. De unde vine Moş Crăciun? Unde stau îngerii? În cer. Creştem cu ideea că undeva este un loc unde ajung sufletele după ce mor. Cred că interesul cel mai mare se îndreaptă către subiecte care la nivel subconştient se comportă ca o certitudine, dar despre care, la nivel raţional, oamenii îşi dau seama că nu deţin suficiente dovezi", explică psihologul Cristina Ciuluvică. Psihologul adaugă că "se caută mai ales alternative la răspunsul dat de Biserică şi la ceea ce este deja cunoscut".

Cinci ţări şi opt întrebări

Luni, 26 septembrie, Discovery Channel va lansa un documentar de referinţă, "Curiosity". Structurat în 14 episoade, serialul pune tot atâtea întrebări.

Creat de fondatorul Discovery, John Hendricks, "Curiosity" a apelat la naratori foarte cunoscuţi. Astfel, Stephen Hawking dă explicaţii despre cum a fost creat Universul, actriţa Michelle Rodriguez vorbeşte despre extratereştri, un maestru al filmelor horror, Eli Roth, face o întreagă dizertaţie despre Rău, iar Morgan Freeman descrie universurile paralele.

Cele mai provocatoare întrebări din "Curiosity", opt la număr, au oferit prilejul pentru Discovery Channel de a cunoaşte, printr-un sondaj de opinie, ce cred telespectatorii. Compania a apelat la "Daedalus Millward Brown" pentru realizarea sondajului în România, Bulgaria, Serbia, Slovenia şi Croaţia.

Românii, printre cei mai religioşi sud-est europeni

Cea mai mai mare curiozitate a celor intervievaţi este: "Ce se întâmplă după ce murim?".

"Cum a fost creat Universul?" i-a arătat ca fiind cei mai religioşi pe români şi pe sârbi, care au atribuit actul creaţiei Divinităţii. Celelalte state consideră că naşterea s-a produs ca urmare a Big Bang-ului.

Existenţa altor forme inteligente de viaţă în Univers îi preocupă pe cei mai mulţi locuitori din Europa de Sud-Est. Dacă unii cred că deja s-a luat legătura cu extratereştrii, sârbii şi slovenii spun că nu au fost contactaţi.

"De ce credeţi că oamenii le fac rău altor oameni?" Pentru cei mai mulţi dintre români, bulgari şi sloveni, răspunsul este educaţia precară. Sârbii consideră experienţele personale traumatizante ca fiind o motivaţie.

"Viaţa fără de moarte" nu pare a fi o ofertă tentantă pentru locuitorii din Sud-Estul Europei, unde cei mai mulţi preferă durata de viaţă actuală (60-90 de ani). Bulgarii, croaţii şi slovenii ar dori să trăiască în jur de 100-200 de ani, dar să nu devină nemuritori.

"Cum credeţi că se va produce sfârşitul lumii?" O catastrofă naturală, cred cei mai mulţi dintre respondenţi. 30% dintre români dau acelaşi răspuns, iar 16% cred că va veni Apocalipsa.

"Credeţi că am putea reveni la stilul de viaţă al oamenilor preistorici?" 34% dintre români spun categoric nu, în timp 41% dintre croaţi răspund "da, dacă am fi obligaţi".

În ceea ce priveşte evoluţia tehnologiei, respondenţii sunt de acord că roboţii au o influenţă pozitivă. Printre cei care consideră că aceştia sunt de vină pentru rata şomajului se numără sârbii şi slovenii, dar şi persoanele tinere sau cu venituri scăzute.

EPISOADE

"Cum funcţionează orgasmul?", o curiozitate

Programat în fiecare luni, de la ora 22.00, prin "Curiosity", Discovery Channel încearcă să dea un răspuns la cele mai multe dintre întrebările pe care ni le punem în fiecare zi.

Descriere a episoadelor

Actriţa Maggie Gyllenhaal ne vorbeşte despre plăcerea sexuală în "Cum funcţionează orgasmul?", Jeff Gordon, unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi Nascar, se întreabă "Cum s-a format America?". Episodul "Cum începe viaţa?" demontează cea mai sofisticată maşinărie: omul. Samuel L. Jackson aduce în atenţie una dintre cele mai dezbătute teorii: "Cum se va produce sfârşitul lumii?". Ne mai putem întoarce la origini? se întreabă Morgan Spurlock în "Eu, om al cavernelor?", în timp ce putem visa la viaţa veşnică şi la vârste de peste 1.000 de ani alături de Adam Savage.

"Suntem mai curaţi şi mai sănătoşi decât am fost vreodată de-a lungul istoriei omenirii", este concluzia lui Mike Rowe în "Cât de curat este corpul uman?". Episoadele de final, "Vor prelua roboţii lumea?" şi "Cum funcţionează drogurile?" ne aduc, prin imagini performante în 3D, informaţii documentate. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/kXD3JrjUtmI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/QfR4sW5RTQc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

  • Andrei Gheorghe şi Cheloo despre originea universului şi Dumnezeu

Ne puteți urmări și pe Google News